Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Cuv. Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara; Sf. Sfinţit Mc. Antim, Episcopul Nicomidiei; Sf. Cuv. Teoctist din Palestina
Sfinţii Cuvioşi Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara s-au nevoit în jurul anului 1600, în munţii din preajma Mănăstirii Cozia, aflată pe Valea Oltului. Sfântul Cuvios Neofit s-a născut în veacul al 16-lea din părinţi credincioşi. De tânăr, a primit chipul îngeresc al călugăriei în Mănăstirea Cozia şi după câţiva ani a plecat să se nevoiască în pustie. Moaştele sale se află în biserica Mănăstirii Stânişoara. Sfântul Cuvios Meletie a trăit în sihăstria Stânişoarei la cumpăna veacurilor 16 şi 17. La fragedă vârstă a intrat în cinul monahal şi săpându-şi o peşteră în Muntele Sălbaticul, s-a nevoit acolo vreme de 40 de ani. O parte din moaştele sale, care au fost descoperite în acea peşteră, au fost împărţite de credincioşi, iar peştera, ce i-a fost oarecând chilie, este loc de închinare până astăzi. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat în anul 2016.
Astăzi, Biserica Ortodoxă Română îl pomeneşte şi pe Sfântul Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei. Acesta a fost Episcop al Nicomidiei între anii 284 şi 303, trăind pe vremea cumplitei prigoane împotriva creştinilor, pe timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian. La începutul persecuţiei a stat în satul Seman de unde îi întărea pe creştini prin trimişi sau prin scrisori. Dar, venind şi ceasul său, s-a dat prins de bunăvoie pentru mărturisirea lui Hristos. Întâlnindu-se cu ostaşii călări trimişi să-l prindă şi întrebat fiind unde se află Antim, învăţătorul creştinilor, el le-a răspuns că îl va da în mâinile lor după ce ei se vor odihni. Şi le-a pus înainte mâncare şi le-a făcut ospăţ după putere, cu dragoste cinstindu-i, apoi s-a arătat lor pe sine că este Antim. Văzând acestea, ostaşii s-au mirat şi nu i-au făcut nici un rău, apoi, ajungând la un râu, s-au botezat. Sfântul Antim i-a învăţat pe ei să spună adevărul împăratului, deoarece dorea să moară pentru Hristos. Deci, stând înaintea lui Maximian, a mărturisit credinţa sa, şi pentru aceasta împăratul i-a tăiat capul.
