Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Sfinţit Mc. Atinoghen cu cei 10 ucenici ai lui; Sf. Mc. Iulia
Sfântul Atinoghen era din Sevastia Capadociei şi a trăit în zilele împăratului Diocleţian (284-305). Pentru faptele sale cele bune şi pentru smerenia sa a fost sfinţit episcop în Pidahtoea. Într-una din zile, fiind prins împreună cu cei 10 ucenici ai săi de dregătorul Filomarh, a fost supus la multe chinuri pentru credinţa sa în Domnul Iisus Hristos. Sfântul Atinoghen l-a rugat pe dregător să-l ducă în mănăstirea sa şi acolo să-l omoare, iar dregătorul i-a împlinit dorinţa cea de pe urmă. La mănăstire l-a întâmpinat pe sfânt o cerboaică, pe care el o crescuse. Şi a zis sfântul către ea: „Dumnezeul veacurilor să nu te dea pe tine, nici seminţia ta spre vânare vânătorilor, ci tu şi seminţia ta aşa să fiţi, încât în toţi anii să vă aduceţi aici câte un pui, spre junghiere şi mâncare, celor ce vor veni la pomenirea noastră”. Şi cerboaica vărsând lacrimi a căzut la picioarele Sfântului Atinoghen, iar el a însemnat-o cu semnul crucii. Apoi sfântul şi-a primit sfârşitul prin sabie. Şi în fiecare an, la pomenirea sa, după citirea Sfintei Evanghelii, o cerboaică venea şi-şi aducea puiul său pentru a fi jertfit. Iar creştinii se minunau şi se bucurau, ospătându-se întru cinstirea sfinţilor.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă o pomeneşte şi pe Sfânta Muceniţă Iulia. Aceasta s-a născut în Cartagina într-o familie creștină. Pe când era tânără, Iulia a fost luată în captivitate de către persani care au dus-o în Siria și vânzând-o ca sclavă. Sfânta Iulia l-a slujit cu credință pe stăpânul ei, îndeplinind poruncile creștine. Ea și-a păstrat fecioria, a ținut toate posturile rugându-se lui Dumnezeu. Nu a luat în seamă nici un îndemn al stăpânului ei de a se lepăda de Hristos. Mergând oarecând stăpânul ei cu mărfuri în Galia, a luat-o cu el şi pe Iulia. În drumul lor au poposit în insula Corsica, iar acolo stăpânul a adus jertfe idolilor, veselindu-se cu alţi păgâni. După ce stăpânul fecioarei s-a îmbătat și a adormit, unul din cei ce jertfeau idolilor a mers pe corabie și văzând-o pe Sfânta Iulia rugându-se cu lacrimi în ochi, a luat-o și a dus-o înaintea căpeteniei lor zicând că aceasta îi hulește pe zeii lor păgâni. Aflând credința ei, păgânii i-au promis că o vor elibera din robia stăpânului său dacă va jertfi idolilor. Sfânta le-a răspuns: „Libertatea mea este ca să slujesc lui Hristos, pe care-L slujesc cu conştiinţa curată, iar de rătăcirea voastră mă mâhnesc”. Pentru aceasta păgânii au chinuit-o cumplit şi după ce au bătut-o, au răstignit-o pe o cruce şi aşa sfânta şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.
