Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sf. Sfinţit Mc. Clement, Episcopul Ancirei; Sf. Mc. Agatanghel; Sf. Părinţi de la Sinodul al VI-lea Ecumenic
Sfântul Clement era din Ancira Galatiei şi s-a născut către anul 280 din tată păgân şi din mamă creştină pe care o chema Sofia. A intrat în mănăstire la vârsta de 12 ani, iar pentru viaţa sa înţeleaptă şi pentru virtuţile sale a fost hirotonit arhiereu la 20 de ani. S-a nevoit în propovăduirea dreptei credinţe pe timpul lui Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305), ambii prigonitori cumpliţi ai creştinilor. Sfântul Agatanghel era roman de neam şi a fost botezat de însuşi Sfântul Clement pe când acesta se afla la Roma. Deci, fiind ei prinşi de păgâni, au fost întemniţaţi şi trimişi apoi la locurile lor natale pentru a fi judecaţi. Însă Agatanghel s-a ascuns în corabia care-l ducea pe Clement, fiindcă nu voia să se despartă de dânsul, şi astfel amândoi au ajuns la Ancira. Au fost daţi în seama guvernatorului Luchie, ca împreună cu alţi mărturisitori ai Domnului Iisus Hristos să fie osândiţi. Au fost judecaţi şi, pentru că L-au mărturisit cu mult curaj pe Iisus Hristos, au fost cumplit chinuiţi. Au fost bătuţi cu toiege, spânzuraţi, arşi pe coaste, băgaţi pentru mai multe zile în gropi cu var, întinşi pe paturi din fier înroşite în foc, aruncaţi în cuptoare încinse, azvârliţi peste ţepuşe ascuţite, dar pe toate le-au răbdat cu credinţă şi multă răbdare. Nevrând ei să se lepede de credinţa creştină, dregătorul a poruncit să li se taie capetele şi aşa au primit cununa muceniciei.
