Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
†) Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel; Sf. Sfinţit Mc. Ermolae; Sf. Mc. Paraschevi din Roma
Sfântul Cuvios Ioanichie s-a născut din părinţi evlavioşi în părţile Muscelului şi din fragedă tinereţe, ascultând chemarea lui Hristos, s-a retras în Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă, de pe valea Dâmboviţei, unde s-a călugărit. După ce a deprins vieţuirea monahilor iscusiţi, luând binecuvântare, s-a retras într-una din peşterile Muntelui Negru Vodă, unde s-a nevoit aproape 50 de ani. O dată pe săptămână, un ucenic al Cuviosului venea să-i aducă pâine şi apă, iar stareţul mănăstirii venea duminica, după Sfânta Liturghie, şi-l spovedea, apoi îl împărtăşea cu Sfintele Taine ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cunoscându-şi dinainte sfârşitul, Sfântul Ioanichie şi-a săpat singur mormântul în peştera sa, incrustându-şi în dreptul capului anul trecerii sale la cele veşnice - 1638. Şi aşezându-se în mormânt, a adormit întru Domnul la 26 iulie, iar un păianjen i-a ţesut deasupra trupului o pânză ca un epitaf.
Din rânduiala dumnezeiască, moaştele sale au fost aflate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în anul 1944, şi aşezate în biserica Mănăstirii Cetăţuia Negru Vodă, judeţul Argeş. În timpul regimului comunist au fost îngropate în pământ, dar, după 1989, când Biserica Ortodoxă Română şi-a recăpătat libertatea, au fost din nou aşezate în sfântul lăcaş de rugăciune al mănăstirii.
