Sfântul Sfințit Mucenic Ianuarie a trăit pe vremea împăratului Dioclețian (284-305) și a lui Timotei, dregătorul Campaniei din Italia. El s-a născut în Neapole și era Episcop de Nola, când Dioclețian a pornit prigoana împotriva creștinilor. În acea vreme, la Putiole au fost închiși mulți creștini, printre care și diaconii Soson și Proclu și mirenii Eutihie și Acution, care au mărturisit cu mult curaj dreapta credință. Sfântul Episcop îl prețuia mult pe Soson și avea mare încredere în el datorită înțelepciunii și sfințeniei sale și, adesea, se împărtășea bucuros din lumina învățăturilor lui. Astfel, Episcopul Ianuarie a mers la Putiole să-i vadă pe cei închiși, ducându-le cele de trebuință. Auzind despre acestea, dregătorul Timotei a poruncit să fie prins și pus în lanțuri, până la locul de chinuire. După multe suferințe, din poruncă împărătească, toți acești creștini și episcopul lor au fost dați la fiare sălbatice în circ, dar fiarele i-au cruțat, neatingându-se de ei. Socotind că numai prin vrăjitorie scapă creștinii de la această cruntă moarte, s-a dat poruncă să li se taie tuturor capetele. Și așa a primit Sfântul Ianuarie cununa muceniciei pentru Hristos. Iar la multă vreme după moartea sa, o femeie văduvă, Maximina, și-a pierdut copilul, iar ea îl plângea fără mângâiere. După ce și-a revenit puțin din durerea cauzată de moartea fiului ei, aceasta a căutat deasupra ușii bisericii și a văzut o icoană cu chipul Sfântului Ianuarie. Aducându-și aminte de ceea ce făcuse prorocul Elisei, care îl înviase pe feciorul femeii din Șunem (4 Regi 4, 8-37), a luat icoana Sfântului Ianuarie și a pus-o la ochii copilului și a atins icoana de urechile și de gura aceluia, rugându-se fierbinte. Iar sfântul l-a dat pe copil viu femeii, fără ca el să se arate.
