Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul (secolul al VIII-lea), iubind viaţa pustnicească, s‑a făcut monah din tinereţe, înfrânându‑se pe sine cu postiri, cu privegheri şi cu alte aspre nevoinţe, trăind el în zilele domniei împăratului Constantin al V‑lea Copronim (741‑775). Sfântul „se îndeletnicea cu scrierea dumnezeieştilor cărţi, mai întâi luminându‑şi mintea cu rugăciunea cea din inimă curată. Iar învrednicindu‑se şi de treapta episcopiei, mult a suferit pe vremea prigoanei lui Copronim, cerându‑i‑se să lepede cinstirea sfintelor icoane. Deci, neprimind el că sfintele icoane sunt idoli, a fost osândit să îndure multe chinuri, izgoniri, întemniţări, foame şi sete şi multe strâmtorări, dar nimic nu a slăbit tăria dreptei lui credinţe” (Proloagele). Din cauza acestor chinuri şi a exilului „şi‑a dat fericitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu”, primind cununa de mărturisitor al dreptei credinţe.
Sf. Sfinţit Mc. Vasile, preotul din Ancira, Sf. Mc. Drosida, fiica împăratului Traian
Sfântul Sfinţit Mucenic Vasile a trăit în vremea când la Constantinopol era împărat Iulian Apostatul (361‑363), cel care a părăsit credinţa creştină şi a dorit să reaprindă flacăra păgânismului în Imperiul Roman. În acele timpuri, Satornin era dregător al cetăţii Ancira (Ankara de astăzi), unde Sfântul Vasile era preot şi propovăduia credinţa în Hristos. Două primejdii îi pândeau pe creştinii de atunci: erezia lui Arie şi păgânii care aveau sprijinul împăratului Iulian Apostatul, pentru a‑i face pe creştini să se întoarcă la păgânism. Sfântul preot Vasile avea obiceiul că în fiecare zi mergea prin toată cetatea, învăţând fără frică pe toţi locuitorii Ancirei calea cea dreaptă a mântuirii în Hristos. „Deci, sub cuvânt că tulbură cetatea, potrivnicii Sfântului l‑au prins şi l‑au adus înaintea dregătorului Satornin, om rău la suflet, care prigonea fără milă şi osândea la moarte pe cei neînduplecaţi. Şi‑l îndemna dregătorul să se lepede de Hristos, îngrozindu‑l cu chinurile ce îi stăteau înainte. Dar Vasile mărturisea că doreşte, mai degrabă, să moară stăpân pe credinţa liberă a cugetului său, decât să vieţuiască rob, încătuşat în rătăcirea închinării la idolii cei mulți şi neputincioşi. La acest răspuns, îndată a poruncit Satornin de l‑au spânzurat pe Vasile de un lemn, l‑au bătut de moarte, i‑au ştrujit tot trupul, apoi, plin de răni şi sângerând, l‑au aruncat într‑o temniţă umedă şi întunecoasă. Peste câteva zile, trecând pe acolo împăratul Iulian, cel lepădat de credinţă, a fost adus înaintea lui şi preotul Vasile, dar nimic nu l‑a putut clinti din credinţa sa. Deci, împăratul l‑a dat în seama lui Frumentin comitele, căpetenia gărzii sale, ca să‑i scoată fâşii de piele de pe trup, ceea ce s‑a făcut îndată. Şi scoţându‑i multe fâşii de piele şi aruncând pe cele dinapoi înainte şi pe cele dinainte înapoi, încât îi spânzurau pe umeri, Sfântul s‑a întărit în inima sa şi, rupând o curea din pielea trupului său, a aruncat‑o în obrazul lui Iulian. Deci, a poruncit împăratul să‑l ardă cu ţepuşe de fier, înroşite în foc, şi i‑au găurit pântecele şi spatele şi toate încheieturile şi aşa, în acele chinuri grozave, Sfântul Vasile preotul şi‑a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, neîncetat lăudând şi slăvind pe Hristos” (Proloagele). El a primit cununa muceniciei în anul 362.
