Sfântul Marcu (sec. 4) s-a născut în zilele împăratului Constantin cel Mare (306-337), cel care a oprit prigoanele împotriva creştinilor, dând deplină libertate Bisericii lui Hristos, prin Edictul de la Mediolanum (Milano) din anul 313. Şi era Sfântul Marcu plin de râvnă pentru răspândirea cuvântului Evangheliei lui Hristos, aducând mulţime de popor pe calea mântuirii, atât prin predicile sale pline de har, cât şi prin pilda propriei sale vieţi curate. Drept aceea, a fost sfinţit episcop în cetatea Aretuselor din Siria. Însă, în anul 361, urcând pe tronul împărătesc nepotul lui Constantin cel Mare, Iulian, cel care s-a lepădat de credinţa creştină, acesta a pornit prigoană împotriva Bisericii lui Hristos. Ajungând păgânii şi în Siria, l-au prins pe Episcopul Marcu şi l-au bătut, l-au împuns cu suliţe şi cu trestii ascuţite, apoi au turnat saramură peste răni. După aceea, l-au uns cu miere şi l-au lăsat la soare să-l mănânce viespile şi albinele. Dar el, deşi era bătrân, cu puterea harului lui Hristos a răbdat toate acestea prin multă rugăciune, încât mulţi păgâni văzând râvna sa au crezut în Hristos-Domnul.
În aceeaşi prigoană a fost chinuit şi diaconul Chiril, care propovăduia la rândul său cu mult zel Evanghelia Domnului Iisus Hristos. În cele din urmă, şi el a fost ucis de păgâni. Murind împăratul Iulian Apostatul, persecuţiile au încetat, iar Sfântul Marcu a fost eliberat împreună cu alţi creştini care fuseseră închişi. Însă, din cauza multor suferinţe îndurate, Sfântul Episcop Marcu s-a săvârşit din viaţa aceasta pământească la 29 martie.
