Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Sinaxar Sf. Sfinţiţi Mc. Marcu, Episcopul Aretuselor, şi Chiril diaconul; Sf. Mc. Iona şi Varahisie; Sf. Ier. Diadoh, Episcopul Foticeei

Sf. Sfinţiţi Mc. Marcu, Episcopul Aretuselor, şi Chiril diaconul; Sf. Mc. Iona şi Varahisie; Sf. Ier. Diadoh, Episcopul Foticeei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sinaxar
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 29 Martie 2026

Sfântul Marcu s-a născut în timpul domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337), care a oprit persecuţiile împotriva creştinilor, dând deplină libertate Bisericii lui Hristos în anul 313.  Sfântul Marcu era plin de râvnă pentru răspândirea cuvântului Evangheliei, aducând mulţi păgâni pe calea mântuirii. Pentru activitatea lui misionară a fost hirotonit episcop pentru „cetatea Aretuselor, din Siria. Şi, iubind pe păstoriţii săi, se îngrijea de aşezarea bunei rânduieli creştine în Biserica sa şi de sporirea duhovnicească a turmei sale” (Proloagele). În anul  361, urcând pe tronul imperial din Constantinopol Iulian Apostatul (361-363), „cel ce s-a lepădat de credinţa creştină şi se lupta pentru întoarcerea supuşilor săi la închinarea zeilor păgâni, mulţime de creştini au răbdat chinuri fără seamăn şi nu s-au despărţit de sfânta credinţă” (Proloagele). Trimişii împăratului Iulian au ajuns în Siria şi au început prigoana împotriva creştinilor. La început Sfântul Marcu s-a refugiat în altă cetate, „dar văzând că alţii suferă în locul lui, s-a dus şi s-a predat de bunăvoie prigonitorilor. Atunci l-au purtat pe bătrânul cel sfinţit prin cetate şi una era sârguinţa păgânilor: să se întreacă în cruzime. Deci, a fost târât bătrânul pe uliţe, împins în noroi, batjocorit în strigăte de ocară, dezbrăcat şi bătut, împuns cu cuţite şi cu trestii ascuţite şi cu ace. Apoi i-au turnat saramură peste răni, iar în cele din urmă l-au uns cu miere pe trupul gol şi, spânzurat sus, într-o coşniţă cu ştreanguri, l-au pus ca să-l ardă soarele şi să-1 mănânce viespile şi albinele. Dar el, bătrân fiind cu anii, a biruit pe păgâni cu mărturisirea dreptei credinţe, cu atâta râvnă şi răbdare, încât mulţi păgâni şi-au schimbat gândul şi au crezut în Hristos” (Proloagele). În timpul acestei persecuţii au fost chinuiţi şi alţi credincioşi şi clerici creştini, „dintre care cel mai cunoscut a fost diaconul Chiril, care propovăduia cu îndrăzneală Evanghelia, dar care a fost în cele din urmă ucis de păgâni” (Proloagele). În timpul acestei prigoane, împăratul Iulian Apostatul a murit  după o rană primită în luptă, ceea ce a dus la încetarea persecuţiilor împotriva creştinilor. Cei arestaţi au fost eliberaţi, între aceştia fiind şi Sfântul Marcu, care „slăbit de mulţimea suferinţelor s-a săvârşit din viaţă la 29 martie, când s-a aşezat şi prăznuirea lui, precum şi a celor dimpreună cu el”.