Aceşti Sfinţi Apostoli, din cei 70, au fost următori şi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, slujind la răspândirea adevăratei credinţe. Sfinţii Filimon, Arhip şi Apfia lucrau în cetatea Colose din Frigia, iar fericitul Onisim la Roma. Sfântul Arhip este cinstit de Sfântul Pavel cu numele de „împreună oştean cu noi”, precum scrie în Epistola către Filimon, capitolul al 2-lea. În aceeaşi epistolă, Filimon este zugrăvit ca un fiu duhovnicesc şi prieten adus la credinţă de însuşi Apostolul Neamurilor. Sfânta Apfia, soţia lui Filimon, este numită „sora Apfia” datorită vredniciilor ei (Filimon cap. 2). Sfântul Onisim din sclav ajunge Apostol al Domnului şi din răufăcător frate egal în vrednicie cu fostul său stăpân, Filimon.
Sfânta Cuvioasă Muceniţă Evdochia; Sfânta Cuvioasă Domnina
Sfânta Evdochia era samarineancă, din cetatea Heliopolis din Fenicia, născută în vremea împăratului Traian (98-117), din părinţi necredincioşi şi închinători la idoli. Fiind ea foarte frumoasă, îşi petrecea viaţa în desfrânare, strângând multe avuţii, încât i se dusese vestea şi în alte ţări. A crezut în Hristos mai târziu, prin lucrarea unui pustnic, Gherman, care, luându-şi sălaş lângă locuinţa Evdochiei, se ruga neîncetat, astfel încât se întâmpla ca din odaia lui să se audă frumoasele cântări, citiri şi rugăciuni ziditoare de suflet. Şi s-a cutremurat sufletul Evdochiei, mai ales atunci când a auzit cuvintele Vai vouă bogaţilor! (Luca 6, 24). Drept aceea, luminându-se la cuget, a luat hotărârea de a-şi schimba modul de a vieţui şi de a fi, rugându-l pe Sfântul Gherman s-o înveţe calea mântuirii. Şi aşa, învăţând Evdochia dreapta credinţă de la Sfântul Gherman, a primit Sfântul Botez în numele Preasfintei Treimi de la Episcopul Teodot, apoi şi-a dăruit toată averea săracilor. Aflându-se în popor că a devenit creştină, a fost prinsă şi supusă la chinuri de dregătorul din Heliopolis, Diogen. În timpul dregătorului Vichentie, Sfintei Evdochia i s-a tăiat capul, primind astfel cununa muceniciei.
Tot astăzi facem pomenirea Sfintei Domnina cea din Cir (secolul 5 d.Hr.). Aceasta s-a născut din părinţi binecredincioşi şi bogaţi. Din tinereţe s-a dăruit lui Dumnezeu şi vieţuia în pustnicie, în rugăciune şi multe osteneli. Făcându-şi o colibă lângă grădina mamei sale, vieţuia acolo cu lacrimi neîncetate. Nu mânca altceva decât linte înmuiată în apă. Sfânta Domnina şi-a învelit tot trupul cu o broboadă, inclusiv faţa sa, astfel încât n-a văzut faţa cuiva, nici altul faţa ei. Vorbea încet, cu meşteşug, dând sfaturi înţelepte celor care o întrebau spre folos. Astfel vieţuind, şi-a dat sufletul curat în mâinile Domnului.