Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfânta şi Marea Joi (Denia celor 12 Evanghelii); Sfinţii 9 Mucenici din Cizic; Sfântul Cuvios Memnon
Cetatea Cizicului se afla în Asia Mică, lângă strâmtoarea Bosfor, ce desparte Asia de Europa, la hotarul cu Troa, unde Sfântul Apostol Pavel a propovăduit Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos. Până la împăratul Constantin cel Mare, cetatea Cizicului nu avea mulţi creştini, din pricina împăraţilor păgâni ai Romei, care prigoneau Biserica lui Hristos. Aceştia dădeau porunci ca toţi locuitorii cetăţii să se închine la idoli, iar cei care refuzau acest lucru erau aspru pedepsiţi, mulţi dintre ei fiind ucişi. Atunci, mulţi creştini fugeau din faţa prigonitorilor şi se ascundeau prin munţi şi prin locuri pustii, iar alţii, tari în credinţă, îşi puneau sufletele lor pentru Hristos-Domnul. Aşa a fost şi cu aceşti nouă bărbaţi viteji ale căror nume sunt acestea: Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemas, Magnus, Teodot, Tavmasie şi Filimon. Cu toate că erau din ţări diferite, s-au adunat în Cizic şi defăimau cinstirea idolilor, nebăgând în seamă groaznicele chinuri şi frica de tirani. Pentru aceasta au fost prinşi, întemniţaţi şi supuşi la cumplite chinuri, iar după aceasta li s-au tăiat capetele. După ce Marele Constantin a dat libertate creştinilor, locuitorii din Cizic au scos din pământ moaştele celor nouă sfinţi, pe care, găsindu-le nestricate, le-au pus în raclă nouă şi au zidit o biserică pentru pomenirea lor. Astfel, strălucea cetatea Cizicului cu lumina sfintei credinţe, întărindu-se, ca şi cu un zid nesurpat, prin mijlocirile celor nouă sfinţi mucenici.
