În timpul domniei lui Sapor al 2-lea (309-378), în Persia vieţuiau numeroşi creştini, având episcopi, preoţi şi diaconi. Învăţătorii credinţei păgâne, care se închinau la soare, împreună cu evreii, s-au unit împotriva creştinilor, pe care îi defăimau înaintea împăratului. Mai întâi, l-au vorbit de rău pe Sfântul Simeon, episcopul de Seleucia şi Ctesifon, despre care au zis că este vrăjmaş al împăratului Persiei şi prieten al împăratului din Constantinopol, pe care îl înştiinţează de toate câte se întâmplă în Persia. Mai apoi, au fost învinuiţi de trădare toţi creştinii din acel ţinut. Drept aceea, Sapor a pus dajdie mare şi grea asupra creştinilor şi a rânduit şi dregători neînduplecaţi, care să strângă în grabă aceste dajdii. Apoi, împăratul a început să ucidă preoţi şi slujitori ai Bisericii, să jefuiască şi chiar să dărâme bisericile creştinilor. Pe Sfântul Simeon l-a adus în faţa sa şi l-a întrebat de ce nu se închină soarelui. Atunci, fericitul a mărturisit că el se închină numai lui Dumnezeu cel Atotputernic. Deci, a fost trimis episcopul în temniţă, iar pe drum l-a zărit pe bătrânul Gotazat, care în tinereţe fusese creştin şi învăţător al împăratului. Acum însă, pentru slavă deşartă şi din frică să nu-şi piardă viaţa, se închina soarelui la fel ca perşii păgâni. Zărindu-l pe acesta, Sfântul Simeon s-a amărât în sufletul său şi şi-a întors faţa de la Gotazat. Dar acela s-a luminat la suflet şi a plâns cu amar, văzând jalea şi batjocura episcopului său. Astfel, îl ruga pe împărat să-l elibereze din lanţuri pe sfântul episcop, dar Sapor nu numai că nu a vrut lucrul acesta, ci a poruncit să îi taie capul. Iar în Vinerea Mare a anului 341, au fost scoşi din temniţă 1.150 de creştini, împreună cu Sfântul Simeon, episcopul lor. După multe chinuri şi batjocuri, cu toţii au primit cununa muceniciei prin tăierea capului cu sabia.
Sfânta şi Marea Luni (Denie); Sf. Sfinţit Mc. Vasilevs, Episcopul Amasiei; Sf. Glafira; Sf. Mc. Chiril, Chindeu şi Tasie din Axiopolis (Cernavodă)
În vremea prigoanelor venite asupra creştinilor la sfârşitul secolului al 3-lea şi începutul celui de-al 4-lea, în cetatea Axiopolis din Dobrogea (numită astăzi Cernavodă), trăiau mulţi mărturisitori ai lui Hristos. Dintre aceştia, mulţi au fost prinşi, chinuiţi şi osândiţi la moarte din porunca dregătorilor păgâni. Vechile martirologii îi amintesc la 26 aprilie pe Sfinţii Mucenici Chiril, Chindeu şi Tasie, ale căror nume au fost găsite pe inscripţiile descoperite în ruinele vechii cetăţi. Moaştele lor erau cinstite în această cetate, a cărei importanţă a crescut după ce persecuţiile au încetat. Alături de Sfinţii Chiril, Chindeu şi Tasie, vechile sinaxare mai pomenesc la Axiopolis şi alţi martiri: Acachie, Crispion, Dadas, Dion, Fausta, Felix, Saturnin, Victorin şi Zenon (10 mai); Heraclie şi Irineu (4 august) şi Hermes (18 octombrie). Astăzi, Biserica Ortodoxă face pomenirea şi Sfântului Sfinţit Mucenic Vasilevs, Episcopul Amasiei. Acesta a suferit moarte martirică în timpul împăratului Liciniu. Sfântul Vasilevs nu a vrut să se închine idolilor, ci cu mult curaj, în faţa împăratului stând, a zis: „Niciodată nu vei putea să-mi dai atât de mult cât voieşti să-mi iei, dacă te sileşti să mă desparţi de Dumnezeul meu Cel viu”. Pentru aceasta i s-a tăiat capul, iar trupul său a fost aruncat în mare. Mai apoi, trupul său a fost scos din apă şi înmormântat cu cinste la 26 aprilie.
.jpg)
