Aceşti Sfinţi Apostoli, din cei 70, au fost următori şi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, slujind la răspândirea adevăratei credinţe. Sfinţii Filimon, Arhip şi Apfia lucrau în cetatea Colose din Frigia, iar fericitul Onisim la Roma. Sfântul Arhip este cinstit de Sfântul Pavel cu numele de „împreună oştean cu noi”, precum scrie în Epistola către Filimon, capitolul al 2-lea. În aceeaşi epistolă, Filimon este zugrăvit ca un fiu duhovnicesc şi prieten adus la credinţă de însuşi Apostolul Neamurilor. Sfânta Apfia, soţia lui Filimon, este numită „sora Apfia” datorită vredniciilor ei (Filimon cap. 2). Sfântul Onisim din sclav ajunge Apostol al Domnului şi din răufăcător frate egal în vrednicie cu fostul său stăpân, Filimon.
Sfânta şi Marea Marţi (Denie); Sf. Ap. Simeon, rudenia Domnului, Episcopul Ierusalimului
Sfântul Simeon (†107) era fiu al lui Cleopa, fratele bun al lui Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, după cum mărturisesc scriitorii Eusebiu de Cezareea, Gheorghe Chedrin şi Nichifor Xantopol. După întoarcerea lui Iosif din Egipt, Cleopa a luat spre însoţire pe o rudenie mai îndepărtată a lor, Maria, care i l-a născut pe Simeon. Acesta, ajungând la vârsta înţelegerii şi văzând minunile Domnului nostru Iisus Hristos, a crezut în El. După Învierea şi Înălţarea Domnului la cer, fericitul Simeon a fost numărat în ceata sfinţilor şaptezeci de apostoli. Şi se ostenea împreună cu ceilalţi la binevestirea lui Hristos, umblând prin cetăţi şi prin sate, învăţând şi făcând minuni, luminând poporul cu dreapta credinţă. El a fost al doilea Episcop al Ierusalimului, fiind ales în această demnitate după trecerea la cele veşnice a lui Iacov, ruda Domnului, care fusese ucis de iudei, pentru că mărturisea credinţa în Hristos Iisus. În acest timp, venind romanii, conduşi de Tit, fiul lui Vespasian (69-79), au risipit Ierusalimul după prorocia Domnului. Creştinii, văzând acestea, s-au retras împreună cu episcopul lor dincolo de Iordan, într-o cetate numită Pella. După dărâmarea Ierusalimului, ei s-au reîntors în oraş, iar credinţa creştină a început să înflorească din nou în acele locuri. Sfântul Simeon era sufletul noii înfloriri a Bisericii. Şi aşa, lucrând cu înţelepciune, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, având la moartea sa peste 100 de ani.