Sfânta şi Marea Marţi (Denie); Sf. Mc. Caliopie; Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei

Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pom­peiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.

Tot astăzi pomenim şi pe Sfântul Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Mitilenei (†821). El s‑a născut în anul 776 din părinţi credincioşi, în Asia Mică. La vârsta de 12 ani a rămas orfan, a împărţit averea săracilor şi a intrat într‑o mănăstire. După doi ani, cu binecuvântarea stareţului a plecat în insula Mitilene, unde a vieţuit ca pustnic într‑o peşteră. Dumnezeu l‑a învrednicit cu darul facerii de minuni, al tămăduirii de bolnavi şi izgonirii duhurilor necurate. La 28 de ani „a fost chemat de cler şi de popor să fie arhiereu în cetatea Mitilene, unde a strălucit cu mărturisirea dreptei credinţe, până la adânci bătrâneţi” (Proloagele). Împăratul iconoclast Leon al V‑lea Armeanul (813‑820) a pornit o nouă prigoană împotriva celor care cinsteau sfintele icoane. El a chemat la Constantinopol mai mulţi episcopi, între ei fiind şi Cuviosul Gheorghe, care a apărat cu înţelepciune dreapta credinţă despre sfintele icoane, mustrând pe împărat pentru susţinerea ereziei iconoclaste. Acesta, nesuferind mustrările cuviosului, „l‑a osândit să fie bătut cu vergi, apoi l‑a trimis în surghiun, unde a trăit toate celelalte zile ale vieţii lui. Iar sosind vremea mutării lui din viaţa aceasta, s‑a arătat pe cer o stea luminoasă, vestind fericitul sfârşit al sfântului. Şi pentru că a fost ca o lumină în lume cât timp s‑a aflat în viaţă, prin cuvintele şi faptele lui cele bune, a şi fost proslăvit de Dumnezeu, prin steaua luminoasă de la fericitul său sfârşit” (Proloagele). Sfântul Ierarh Gheorghe Mărturisitorul s‑a mutat la Domnul, în exil. Moaştele sale au fost aduse de credincioşi la Mitilene.