Sf. Ap. Iacob al lui Zevedeu; Sf. Ier. Donat, episcopul Evriei

Sfântul Iacov, fiul lui Zevedeu, era din Betsaida Galileei, dintr-o familie de pescari şi a fost frate cu Sfântul Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu. Era unul dintre cei 12 Apostoli ai Domnului Hristos. A fost numit Iacov cel Mare, spre a-l deosebi de apostolul cu acelaşi nume, care a fost cel dintâi episcop al Ierusalimului. La chemarea Domnului, cei doi fraţi, Iacob şi Ioan, au lăsat mrejele şi pe tatăl lor şi I-au urmat lui Hristos. Ei ştiau, ca foşti ucenici ai Sfântului Ioan Botezătorul, că Iisus este Mesia-Hristos şi credeau în El, luând aminte la învăţăturile Sale şi fiind martori ai minunilor făcute de El. Acestor doi fraţi şi lui Petru Mântuitorul Iisus Hristos le-a arătat slava dumnezeirii Sale pe Tabor. Tradiţia spune că după Sfintele Pătimiri cele de bunăvoie ale Domnului, după Învierea şi Înălţarea Sa la cer şi după primirea Sfântului Duh, Sfântul Apostol Iacov a propovăduit Evanghelia slavei lui Dumnezeu în Spania şi în alte părţi, apoi s-a întors la Ierusalim, învăţând cu toată îndrăzneala că Iisus este adevăratul Mesia, Mântuitorul lumii. Văzând aceasta, iudeii s-au pornit cu mânie mare şi l-au îndemnat pe Irod Agripa (41-44) să ridice prigoană asupra Bisericii lui Hristos, iar pe Iacov să-l ucidă. Irod a pus mâna pe câţiva din fruntaşii Bisericii ca să-i piardă şi l-a ucis şi pe Iacov, fratele lui Ioan, cu sabia, iar pe Petru l-a închis în temniţă. Tot Tradiţia ne spune că după tăiere ucenicii Sfântului Iacov, luând trupul acestuia, l-au dus în Spania, unde până astăzi se află mormântul său, la Compo­stela.