Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfântul Apostol Iacov, rudenia Domnului, întâiul Episcop al Ierusalimului; Sfântul Cuvios Macarie Romanul
Acest Sfânt Iacov (†62), numit „fratele Domnului” (Galateni 1, 19), a fost primul Episcop al Ierusalimului, rânduit a păstori pe credincioşii Sfintei Cetăţi chiar de Sfinţii Apostoli. El nu face parte din cei 12 Apostoli, ci era frate cu Sfântul Iuda, scriitorul epistolei din Noul Testament. Din Sfânta Scriptură reiese faptul că aşa-zişii fraţi ai Domnului aveau o altă mamă decât pe Fecioara Maria, că mama lor trăia pe vremea Pătimirilor lui Hristos şi că era rudă cu Maica Domnului, deci ei erau veri cu Mântuitorul Iisus Hristos. Tradiţia Bisericii arată că Iacov, „fratele Domnului”, este altcineva decât Iacov al lui Alfeu şi decât Iacov, fiul lui Zevedeu. Ca păstor al creştinilor din Ierusalim şi rudă a Domnului, Sfântul Iacov era mult iubit de popor şi slăvit pentru evlavia şi viaţa lui aspră. De multe ori se ruga în genunchi, cu mâinile ridicate spre cer, încât pielea de pe genunchii săi se bătătorise. Sfântul Iacov, rudenia Domnului, îşi câştigase atât de mare vază între creştini, încât era socotit unul dintre stâlpii Bisericii lui Hristos. Poporul însuşi îl numea „cel drept” pentru viaţa lui curată şi pentru judecata lui nepărtinitoare şi sănătoasă de care a dat dovadă la Sinodul Apostolic de la Ierusalim din anul 50 d.Hr. De la Sfântul Iacov ne-a rămas o epistolă care se află în Noul Testament (cinci capitole), plină de porunci înţelepte. Tot de la el ne-a rămas şi o Sfântă Liturghie, care s-a slujit în Patriarhia Ierusalimului veacuri de-a rândul. Tradiţia Bisericii ne spune că a murit de moarte martirică, fiind aruncat de pe aripa templului din Ierusalim şi apoi ucis cu pietre, în anul 62 d.Hr., rugându-se, asemenea Domnului Iisus Hristos şi Sfântului întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, pentru ucigaşii săi.
