Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii; Sfinţii Ierarhi Amfilohie, Episcopul Iconiei, şi Grigorie, Episcopul Acragandelor
Sfântul Cuvios Antonie era de neam român şi s-a născut în 1628 la Ianina în Munţii Pindului. A crescut în dreapta credinţă, mergând de mic la sfânta biserică, unde îşi găsea desfătarea sufletească. La 20 de ani s-a stabilit în Râmnicu-Vâlcea, unde şi-a întemeiat o familie, iar pe fiul său, Mihail, l-a încredinţat slujirii preoţeşti. A trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab şi a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. La vârsta de 64 de ani, cu binecuvântarea Episcopului Ştefan al Râmnicului (1673-1693) a îmbrăţişat viaţa monahală în Mănăstirea Sărăcineşti, primind numele de Antonie. Dorind să sporească nevoinţele sale, a cerut binecuvântare de la Episcopul Ilarion să plece pe Muntele Athos, însă Episcopul l-a îndrumat să meargă să refacă Schitul Iezeru care se afla în părăsire. Schitul Iezeru era întemeiat de sihaştri în secolul al 14-lea, apoi fusese refăcut în secolul al 16-lea de domnitorul Mircea Ciobanul (1545-1554). Făcând ascultare faţă de arhiereul său, după ce a reînnoit sfântul locaş, cu binecuvântarea Sfântului Antim Ivireanul, care păstorea atunci Eparhia Râmnicului, Sfântul Antonie a mers în pustie unde se nevoia într-o peşteră săpată de el. Acolo s-a rugat neîncetat ziua şi noaptea. Însă diavolul i-a adus multe ispite şi supărări, dar pe toate le-a biruit sfântul cu harul lui Dumnezeu. Cuviosul Antonie era mic de stat şi gârbov de bătrâneţe, purta un brâu din lanţuri de fier împrejurul său pentru înfrânare, mânca o dată în zi doar pâine şi apă şi nu dormea pe pat, ci stătea, pentru osteneală, rezemat de nişte pietre. A trecut la Domnul în 1720. Ţinând seama de viaţa şi de nevoinţele sale, Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a trecut în rândul sfinţilor în anul 1992. Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!
