Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat
Sfântul Ilarion a trăit în secolul al 9-lea, pe vremea împăraților Nichifor, Stavrachie, Mihail Rangabe, Leon Armeanul şi Teofil, luptători împotriva icoanelor. Neamul său era din Capadocia şi părinţii săi se numeau Petru şi Teodosia. A intrat de la vârsta de 20 de ani în mănăsirea ce se numea „a lui Dalmat” şi acolo a luat Marea şi îngereasca Schimă. După 10 ani de ascultare, rugăciune neîncetată şi curăţire de patimi a fost binecuvântat cu darul facerii de minuni, că a izgonit un duh necurat, care bântuia pe un tânăr. Pentru aceasta, egumenul mănăstirii l-a hirotonit preot, fără ca fericitul Ilarion să dorească acest lucru și timp de opt ani a fost ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul. În timpul împăratului iconoclast Leon Armeanul (813-820), a pătimit mult pentru credința sa. Împăratul, dorind să-l ademenească pe Cuviosul Ilarion cu făgăduinţe multe şi cu ameninţări, ca acesta să nu se mai închine sfintelor icoane, a fost mustrat de sfânt, care l-a numit pe Leon păgân şi nou Iulian, lepădat de credinţa cea adevărată. Următorul împărat, Mihail Travlu (820-829), a eliberat din temnițe pe ortodocși. Deci, ieșind sfântul, a aflat adăpost la o bătrână credincioasă ce i-a zidit pe moșia ei o chilie, slujindu-l șapte ani. Dar în timpul domniei lui Teofil (829-842), fiul lui Travlu, Sfântul Ilarion a pătimit din nou, fiind izgonit pe insula Afusia, unde a viețuit opt ani. În timpul împărătesei Teodora, Sfântul Ilarion a fost eliberat din surghiun și a mai viețuit încă trei ani la mănăstirea sa numită „a lui Dalmat”, mutându-se în pace la Domnul, la vârsta de 70 de ani.
