Sfântul Patrichie a trăit în secolul al 4-lea după Hristos şi a fost Episcop în Prusa. Acest oraş avea izvoare de ape fierbinţi şi era situat pe malul dinspre Asia al Mării Negre, din ţinutul Bi
Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat
Sfântul Ilarion a trăit în secolul al 9-lea, pe vremea împăraților Nichifor, Stavrachie, Mihail Rangabe, Leon Armeanul şi Teofil, luptători împotriva icoanelor. Neamul său era din Capadocia şi părinţii săi se numeau Petru şi Teodosia. A intrat de la vârsta de 20 de ani în mănăsirea ce se numea „a lui Dalmat” şi acolo a luat Marea şi îngereasca Schimă. După 10 ani de ascultare, rugăciune neîncetată şi curăţire de patimi a fost binecuvântat cu darul facerii de minuni, că a izgonit un duh necurat, care bântuia pe un tânăr. Pentru aceasta, egumenul mănăstirii l-a hirotonit preot, fără ca fericitul Ilarion să dorească acest lucru și timp de opt ani a fost ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul. În timpul împăratului iconoclast Leon Armeanul (813-820), a pătimit mult pentru credința sa. Împăratul, dorind să-l ademenească pe Cuviosul Ilarion cu făgăduinţe multe şi cu ameninţări, ca acesta să nu se mai închine sfintelor icoane, a fost mustrat de sfânt, care l-a numit pe Leon păgân şi nou Iulian, lepădat de credinţa cea adevărată. Următorul împărat, Mihail Travlu (820-829), a eliberat din temnițe pe ortodocși. Deci, ieșind sfântul, a aflat adăpost la o bătrână credincioasă ce i-a zidit pe moșia ei o chilie, slujindu-l șapte ani. Dar în timpul domniei lui Teofil (829-842), fiul lui Travlu, Sfântul Ilarion a pătimit din nou, fiind izgonit pe insula Afusia, unde a viețuit opt ani. În timpul împărătesei Teodora, Sfântul Ilarion a fost eliberat din surghiun și a mai viețuit încă trei ani la mănăstirea sa numită „a lui Dalmat”, mutându-se în pace la Domnul, la vârsta de 70 de ani.