Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfântul Cuvios Mucenic Nicon şi cei 199 de ucenici ai lui
Sfântul Nicon (†251) era din Neapole, bărbat frumos la chip şi ostaş viteaz în războaie, biruind cu suliţa şi cu sabia acolo unde lupta era mai grea. Deci, întorcându-se încununat de biruinţe dintr-un asemenea război, a spus mamei sale gândul său, că voieşte a se boteza în numele Sfintei Treimi. Şi căuta ca aceasta să-l îndrume pe calea creştinătăţii şi în credinţa acestei învăţături. Astfel, a călătorit la îndemnul maicii sale spre Constantinopol, iar la Hios, după şapte zile de nevoinţe aspre, s-a întâlnit cu episcopul Teodosie, care l-a botezat. După primirea botezului creştin, fericitul Nicon vieţuia într-o mănăstire din peșteră, învățând dumnezeieștile cărți și la viața monahicească luând aminte. Apoi s-a îmbrăcat în chipul monahicesc pentru blândețea sa. Unii din frați ziceau că acela este asemenea cu îngerul lui Dumnezeu, văzându-i smerenia și blândețea lui, postul și înfrânarea, șederea de toată noaptea fără somn la cântarea de psalmi. Căci era la osteneli răbdător, în dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni aprins, în postiri, în învăţătura şi citirea cărţilor sfinte neasemănat, în rugăciunile de noapte neslăbit și în toate nevoințele monahicești mult râvnitor. Toată viața lui fiind fără prihană, era tuturor fraților plăcut, precum și episcopului Teodosie. După trei ani de nevoinţe în mănăstirea lui Teodosie, unde mai vieţuiau încă 190 de călugări, acelaşi episcop l-a hirotonit preot, apoi episcop, dându-i sarcina de îndrumător al celor 190 de monahi. După moartea episcopului Teodosie, Sfântul Nicon a plecat cu cei 190 de ucenici în Mitilene, apoi în Italia, şi după ce a îngropat-o pe mama sa, a plecat în Sicilia. Acolo, pe nouă dintre foştii lui ostaşi i-a adus la credinţa creştină, întemeind totodată şi o mănăstire, unde ducea împreună cu cei 199 de călugări viaţă plăcută lui Dumnezeu. Aflând dregătorul Cvintilian despre Sfântul Nicon
şi despre ucenicii săi, i-a adus pe toţi înaintea sa şi nevrând aceştia să se lepede de Hristos Domnul, li s-au tăiat capetele, primind astfel cununile muceniciei.
