Sfântul Averchie a fost episcop în cetatea Ierapole din Frigia şi a trăit pe vremea împăratului Marc Aureliu (161-180), când creştinii erau puţini la număr, în comparaţie cu închinătorii la idoli. În timpul unui praznic păgânesc, Episcopul Averchie s-a aprins de râvnă şi a sfărâmat idolii. Pentru aceasta, preoţii păgâni îl căutau să se răzbune, iar episcopul a ieşit să predice Evanghelia în mijlocul cetăţii. Acolo a vindecat cu puterea lui Hristos trei tineri munciţi de duhuri necurate. Aceste minuni au făcut poporul să creadă în Hristos. Tot Averchie a vindecat-o pe fiica împăratului, Lucilia, nevoind să primească în schimb decât hrană pentru săracii şi bolnavii din Ierapole. Sfântul Averchie a călătorit apoi în Siria şi Mesopotamia, aducând împăcare între Bisericile tulburate din pricina ereziilor, pentru care a şi fost supranumit „cel întocmai cu Apostolii”.
Tot în această zi pomenim pe cei şapte tineri din Efes: Maximilian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Antonin, Exacustodian şi Constantin, care au trăit în timpul împăratului Deciu (250-253), dar au rămas vii, în adormire, într-o peşteră, timp de 200 de ani, când au ieşit de acolo în vremea împăratului Teodosie cel Mic (408-450), încredinţându-se toţi de învierea morţilor. În vremea lui Deciu a fost dată poruncă împărătească să se aducă de către toţi jertfe idolilor păgâni. Cei şapte tineri din Efes nu au vrut să împlinească cererea împăratului şi au intrat într-o peşteră, rugându-se lui Dumnezeu să le ia sufletele, pentru a nu cădea în ispită. Deci, trecând 200 de ani de la acel eveniment, în timpul împăratului Teodosie cel Mic se născuse o rătăcire care tulbura Biserica şi care spunea că nu există înviere de obşte. Împăratul, văzând că Biserica este tulburată, nu ştia ce să facă şi se ruga Domnului să-l lumineze. În acea vreme, stăpânul muntelui unde răposaseră cei şapte tineri, dorind să facă staul pentru turma sa, a răsturnat pietrele de la intrarea în peşteră şi aşa au ieşit cei şapte feciori, vorbind între ei ca şi când ar fi adormit ieri. Mare le-a fost mirarea tinerilor când au văzut la poarta cetăţii semnul crucii. Ajungând la episcopul şi la dregătorul oraşului, sfinţii au spus toate câte s-au întâmplat şi aşa a aflat şi Teodosie despre învierea din morţi a lor. Mergând la peştera unde stătuseră tinerii, împăratul s-a bucurat foarte mult şi pe când vorbea cu sfinţii, aceştia au fost cuprinşi de un somn adânc şi au răposat iarăşi în Domnul. Şi aşa s-au încredinţat toţi de adevărul învierii celei de obşte.
