Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sfinţii 7 tineri din Efes
Sfântul Averchie a fost episcop în cetatea Ierapole din Frigia şi a trăit pe vremea împăratului Marc Aureliu (161-180), când creştinii erau puţini la număr, în comparaţie cu închinătorii la idoli. În timpul unui praznic păgânesc, Episcopul Averchie s-a aprins de râvnă şi a sfărâmat idolii. Pentru aceasta, preoţii păgâni îl căutau să se răzbune, iar episcopul a ieşit să predice Evanghelia în mijlocul cetăţii. Acolo a vindecat cu puterea lui Hristos trei tineri munciţi de duhuri necurate. Aceste minuni au făcut poporul să creadă în Hristos. Tot Averchie a vindecat-o pe fiica împăratului, Lucilia, nevoind să primească în schimb decât hrană pentru săracii şi bolnavii din Ierapole. Sfântul Averchie a călătorit apoi în Siria şi Mesopotamia, aducând împăcare între Bisericile tulburate din pricina ereziilor, pentru care a şi fost supranumit „cel întocmai cu Apostolii”.
Tot în această zi pomenim pe cei şapte tineri din Efes: Maximilian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Antonin, Exacustodian şi Constantin, care au trăit în timpul împăratului Deciu (250-253), dar au rămas vii, în adormire, într-o peşteră, timp de 200 de ani, când au ieşit de acolo în vremea împăratului Teodosie cel Mic (408-450), încredinţându-se toţi de învierea morţilor. În vremea lui Deciu a fost dată poruncă împărătească să se aducă de către toţi jertfe idolilor păgâni. Cei şapte tineri din Efes nu au vrut să împlinească cererea împăratului şi au intrat într-o peşteră, rugându-se lui Dumnezeu să le ia sufletele, pentru a nu cădea în ispită. Deci, trecând 200 de ani de la acel eveniment, în timpul împăratului Teodosie cel Mic se născuse o rătăcire care tulbura Biserica şi care spunea că nu există înviere de obşte. Împăratul, văzând că Biserica este tulburată, nu ştia ce să facă şi se ruga Domnului să-l lumineze. În acea vreme, stăpânul muntelui unde răposaseră cei şapte tineri, dorind să facă staul pentru turma sa, a răsturnat pietrele de la intrarea în peşteră şi aşa au ieşit cei şapte feciori, vorbind între ei ca şi când ar fi adormit ieri. Mare le-a fost mirarea tinerilor când au văzut la poarta cetăţii semnul crucii. Ajungând la episcopul şi la dregătorul oraşului, sfinţii au spus toate câte s-au întâmplat şi aşa a aflat şi Teodosie despre învierea din morţi a lor. Mergând la peştera unde stătuseră tinerii, împăratul s-a bucurat foarte mult şi pe când vorbea cu sfinţii, aceştia au fost cuprinşi de un somn adânc şi au răposat iarăşi în Domnul. Şi aşa s-au încredinţat toţi de adevărul învierii celei de obşte.
