În timpul domniei lui Sapor al 2-lea (309-378), în Persia vieţuiau numeroşi creştini, având episcopi, preoţi şi diaconi. Învăţătorii credinţei păgâne, care se închinau la soare, împreună cu evreii, s-au unit împotriva creştinilor, pe care îi defăimau înaintea împăratului. Mai întâi, l-au vorbit de rău pe Sfântul Simeon, episcopul de Seleucia şi Ctesifon, despre care au zis că este vrăjmaş al împăratului Persiei şi prieten al împăratului din Constantinopol, pe care îl înştiinţează de toate câte se întâmplă în Persia. Mai apoi, au fost învinuiţi de trădare toţi creştinii din acel ţinut. Drept aceea, Sapor a pus dajdie mare şi grea asupra creştinilor şi a rânduit şi dregători neînduplecaţi, care să strângă în grabă aceste dajdii. Apoi, împăratul a început să ucidă preoţi şi slujitori ai Bisericii, să jefuiască şi chiar să dărâme bisericile creştinilor. Pe Sfântul Simeon l-a adus în faţa sa şi l-a întrebat de ce nu se închină soarelui. Atunci, fericitul a mărturisit că el se închină numai lui Dumnezeu cel Atotputernic. Deci, a fost trimis episcopul în temniţă, iar pe drum l-a zărit pe bătrânul Gotazat, care în tinereţe fusese creştin şi învăţător al împăratului. Acum însă, pentru slavă deşartă şi din frică să nu-şi piardă viaţa, se închina soarelui la fel ca perşii păgâni. Zărindu-l pe acesta, Sfântul Simeon s-a amărât în sufletul său şi şi-a întors faţa de la Gotazat. Dar acela s-a luminat la suflet şi a plâns cu amar, văzând jalea şi batjocura episcopului său. Astfel, îl ruga pe împărat să-l elibereze din lanţuri pe sfântul episcop, dar Sapor nu numai că nu a vrut lucrul acesta, ci a poruncit să îi taie capul. Iar în Vinerea Mare a anului 341, au fost scoşi din temniţă 1.150 de creştini, împreună cu Sfântul Simeon, episcopul lor. După multe chinuri şi batjocuri, cu toţii au primit cununa muceniciei prin tăierea capului cu sabia.
Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul; Sfântul Cuvios Serapion
Sfântul Iacob (sec. 8) a trăit pe vremea împăratului Constantin al 5-lea Copronim (741-775) şi a îmbrăţişat viaţa monahală de tânăr, înfrânându-se cu postiri, cu privegheri şi cu alte aspre nevoinţe. Se îndeletnicea cu scrierea dumnezeieştilor cărţi, mai întâi luminându-şi mintea cu rugăciunea cea din inimă curată. S-a învrednicit de treapta episcopiei şi a suferit mult pe vremea prigoanei împăratului Constantin Copronim, cerându-i-se să lepede cinstirea sfintelor icoane. Deci, nevrând să spună faptul că sfintele icoane sunt idoli, a fost osândit să îndure multe chinuri, izgoniri, întemniţări, foame şi sete şi multe strâmtorări, dar nimic nu a slăbit tăria dreptei lui credinţe. Şi aşa, întru acele cumplite chinuri, şi-a dat fericitul Iacob sufletul său curat în mâinile lui Dumnezeu, pe care până la moarte L-a mărturisit şi de la El a primit bucuria cea veşnică din Împărăţia cerurilor.
Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Cuvios Serapion, ce se numea Sidonitul sau Pânzarul, deoarece întotdeauna purta pe trupul său numai o haină de pânză, nevoindu-se în multă sărăcie. Viaţa sa a fost scrisă de Sfântul Ierarh Paladie, Episcop de Helenopolis. Sfântul Serapion era de neam egiptean, a trăit în secolul al 4-lea şi, fiind foarte învăţat, ajunsese să știe pe de rost toate Sfintele Scripturi. La un moment dat, şi-a luat asupra sa nevoința de a străbate lumea. Aşa a ajuns să cunoască nişte actori pe care i-a convertit la creştinism prin pilda vieţii sale exemplare. Apoi, ajungând el prin părțile Spartei, a aflat că una dintre căpeteniile cetății e maniheu. Pentru a-l aduce pe calea cea dreaptă, sfântul se vându aceluia și în doi ani a reuşit să-l despartă de erezie, aducându-l la dreapta credinţă. Pentru aceasta, nu a mai fost socotit slugă, ci frate adevărat și părinte. Sfântul Serapion a ajuns şi la Roma, unde a predicat cuvântul Evangheliei, iar la vârsta de 60 de ani s-a mutat în pace la Domnul.
.jpg)
