Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul; Sfântul Cuvios Serapion (Pomenirea morților)
Sfântul Iacob (sec. 8) a trăit pe vremea împăratului Constantin al 5-lea Copronim (741-775) şi a îmbrăţişat viaţa monahală de tânăr, înfrânându-se cu postiri, cu privegheri şi cu alte aspre nevoinţe. Se îndeletnicea cu scrierea dumnezeieştilor cărţi, mai întâi luminându-şi mintea cu rugăciunea cea din inimă curată. S-a învrednicit de treapta episcopiei şi a suferit mult pe vremea prigoanei împăratului Constantin Copronim, cerându-i-se să lepede cinstirea sfintelor icoane. Deci, nevrând să spună faptul că sfintele icoane sunt idoli, a fost osândit să îndure multe chinuri, izgoniri, întemniţări, foame şi sete şi multe strâmtorări, dar nimic nu a slăbit tăria dreptei lui credinţe. Şi aşa, întru acele cumplite chinuri, şi-a dat fericitul Iacob sufletul său curat în mâinile lui Dumnezeu, pe care până la moarte L-a mărturisit şi de la El a primit bucuria cea veşnică din Împărăţia cerurilor. Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Cuvios Serapion, ce se numea Sidonitul sau Pânzarul, deoarece întotdeauna purta pe trupul său numai o haină de pânză, nevoindu-se în multă sărăcie. Viaţa sa a fost scrisă de Sfântul Ierarh Paladie, Episcop de Helenopolis. Sfântul Serapion era de neam egiptean, a trăit în secolul al 4-lea şi, fiind foarte învăţat, ajunsese să știe pe de rost toate Sfintele Scripturi. La un moment dat, şi-a luat asupra sa nevoința de a străbate lumea. Aşa a ajuns să cunoască nişte actori pe care i-a convertit la creştinism prin pilda vieţii sale exemplare. Apoi, ajungând el prin părțile Spartei, a aflat că una dintre căpeteniile cetății e maniheu. Pentru a-l aduce pe calea cea dreaptă, sfântul se vându aceluia și în doi ani a reuşit să-l despartă de erezie, aducându-l la dreapta credinţă. Pentru aceasta, nu a mai fost socotit slugă, ci frate adevărat și părinte. Sfântul Serapion a ajuns şi la Roma, unde a predicat cuvântul Evangheliei, iar la vârsta de 60 de ani s-a mutat în pace la Domnul.
