Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, Mitropolitul Moldovei; Sfântul Sfinţit Mucenic Foca, Episcop de Sinope
Sfântul Ierarh Teodosie s-a născut în ţinutul Vrancei, în prima jumătate a secolului al 17-lea. Datorită vieţii sale duhovniceşti, a fost ales stareţ al Mănăstirii Bogdana, pe care a şi reconstruit-o. În anul 1670 a fost ales Episcop de Rădăuţi, iar un an mai târziu, Episcop al Romanului. S-a îngrijit de schiturile, mănăstirile şi de săracii eparhiei. În anul 1674 a fost înscăunat, fără voia lui, ca Mitropolit al Moldovei. Revoltat de nedreptăţile cotropitorilor turci şi tătari asupra creştinilor, i-a cerut domnitorului Dumitraşcu Cantacuzino să-i alunge din ţară. Mâniindu-se, domnitorul l-a pus sub pază la Mănăstirea „Sfântul Sava” din Iaşi. După un an a fost eliberat şi s-a retras la Mănăstirea Brazi. În 1688 a fost răpit de apropiaţi ai domnitorului şi dus în Ţara Românească, unde a fost întemniţat şi chinuit timp de 10 săptămâni din cauza unor acuzaţii false. În toamna anului 1694, pe când se afla la Mănăstirea Brazi, după chinuri groaznice, a suferit moarte martirică prin decapitare, deoarece a refuzat să predea averea mănăstirii năvălitorilor tătari.
