Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina; Sf. Mc. Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat; Sf. Mc. Onisifor şi Porfirie; Sf. Cuv. Matrona
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, noul făcător de minuni (†1920), s-a născut la 1 octombrie 1864, în Silivria, un orăşel din provincia Tracia, în nordul Greciei. Părinţii săi, deşi erau foarte săraci, erau nişte creştini devotaţi şi evlavioşi. La Botez a primit numele Anastasie. Pe când avea 20 de ani, povăţuit de Duhul Sfânt, a mers în insula Hios, unde a fost învăţător. După câteva luni a intrat în monahism sub numele de Lazăr, apoi, la scurt timp, a fost hirotonit diacon, primind numele de Nectarie. În 1886 a fost hirotonit la Alexandria preot, apoi episcop. La 15 ianuarie 1889, Patriarhul Sofronie l-a făcut Mitropolit de Pentapole. Vreme de mai mulţi ani, Sfântul Nectarie a slujit în Biserica „Sfântul Nicolae” din oraşul Cairo. A fost invidiat pentru smerenia sa de ceilalţi ierarhi din Egipt şi a fost izgonit pe nedrept din scaunul său. A construit între 1904 și 1907 o frumoasă mănăstire de călugăriţe în insula Eghina. Sfântul Nectarie a murit de cancer şi, de atunci, el îi vindecă de această boală necruţătoare pe toţi cei care se roagă cu evlavie lui Dumnezeu. Fragmente din sfintele sale moaşte se află şi în România, la Catedrala Patriarhală, precum şi la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti. Tot astăzi îi pomenim şi pe Sfinţii Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat. Aceştia au fost străromâni şi au trăit pe vremea lui Diocleţian (284-305). Au fost botezaţi de Episcopul Chiril al Antiohiei, iar de meserie erau sculptori. Pentru că au refuzat să îl sculpteze pe zeul păgân Asclepios şi pentru că erau creştini, au fost întemniţaţi, apoi omorâţi, fiind aruncaţi în râul Sava.
