Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfântul Mare Mucenic Areta; Sfinţii Mucenici Marcu, Sotirih şi Valentin
Sfântul Areta (†523) a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-527), întemeietorul dinastiei Iustiniene, iar peste ţara Etiopiei era rege Elezbaan. Poporul etiopian înflorea sub stăpânirea lui. În perioada aceea, în Arabia, pe care Sfânta Scriptură o numeşte Saba (3 Regi 10, 1), adică în Yemenul de astăzi, s-a ridicat un împărat pe nume Dunaan, care îmbrăţişase legea iudeilor şi era prigonitor al creştinilor. Auzind regele Elezbaan că Dunaan a pornit prigoană asupra creştinilor din ţara sa, mâhnindu-se foarte tare a mers asupra lui cu război şi luptându-se l-a biruit pe acela, punându-l să plătească bir. Însă, după o vreme, Dunaan a nesocotit înţelegerea făcută şi adunând mare oaste a ucis pe toţi ostaşii lăsaţi de Elezbaan pentru paza cetăţilor. Astfel, Dunaan s-a răzvrătit şi a asediat cetatea Negran, dar neputând s-o cucerească, le-a jurat creştinilor din ea că nu le va face nici un rău dacă îi vor deschide porţile de bunăvoie. „Mă jur pe Dumnezeu că nu vă voi face nici un rău, ci vă voi lăsa pe voi în pace, să vieţuiţi după credinţa voastră. Cer de la voi numai obişnuita dajdie către împărat. Deschideţi-mi, dar, cetatea, ca să o văd şi să îmi iau dajdia cuvenită de la voi”, le-a spus Dunaan. Mai-marii cetăţii l-au crezut pe Dunaan şi au deschis porţile cetăţii, chiar dacă Areta, care era bătrân acum, se împotrivea. Areta permanent le spunea locuitorilor cetăţii cuvintele Sfântului Pavel: „Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei” (Galateni 5, 1). După ce a intrat în cetate, Dunaan şi-a călcat jurământul şi i-a omorât pe toţi creştinii pe care i-a aflat acolo. Printre ei a fost şi bătrânul Areta, care a luat moarte de mucenic prin sabie. Împreună cu el au fost omorâţi 340 de creştini.
