Sfântul Mare Mucenic Procopie şi mama sa, Sfânta Muceniţă Teodosia; Sfinţii Mucenici Epictet preotul şi Astion monahul

Sfântul Mare Mucenic Procopie a trăit pe vremea împăratului Diocleţian, iar părinţii săi erau din Ierusalim. Tatăl său era creştin, însă mama lui se închina zeilor păgâni. Numele său cel dintâi fusese Neania, însă după botezul creştin a primit numele Procopie. La vârsta maturităţii a ajuns dregător al Alexandriei. Mergând oarecând pe drum cu 200 de ostaşi ca să omoare mai mulţi creştini, a auzit un glas din cer care l-a strigat pe nume: „Neania”. Deci, rugându-se, i s-a arătat lui o cruce ca de cristal şi glas din acea cruce i-a spus: Eu sunt Hristos Cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu, învăţându-l toată taina credinţei. Iar el, întorcându-se la Schitopolis, a poruncit unui argintar să-i facă o cruce. Fiind pârât de mama sa că este creştin, sfântul a fost cumplit bătut şi apoi aruncat în temniţă. Acolo, cum se afla el scăldat în propriul sânge, i S-a arătat Hristos, i-a schimbat numele în Procopie, care se tâlcuieşte „Cel ce sporeşte”, şi l-a vindecat. Mărturisind apoi cu mult curaj înaintea dregătorului pe Hristos-Domnul, i s-a tăiat capul cu sabia, primind astfel cununa muceniciei. Sfinţii Epictet şi Astion au pătimit în cetatea Halmyris, în anul 290, mărturisindu-şi credinţa în Hristos. În timpul lui Diocleţian, trăia în părţile Asiei Mici un preot cu numele Epictet. Acesta ducea o viaţă curată şi evlavioasă şi pentru aceasta s-a învrednicit de darul facerii de minuni, încât pe mulţi i-a vindecat de diferite boli. Astion era un tânăr, fiul unui om de vază din oraş, pe care preotul Epictet l-a catehizat, aducându-l la credinţa în Domnul Iisus Hristos. Împreună au plecat din locul în care locuiau şi au ajuns la Halmyris, Dobrogea, unde au continuat să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu. În acea vreme, a sosit în cetate comandantul Latronianus, căruia i s-a spus că în oraş sunt doi „vrăjitori” care pe mulţi i-au întors de la închinarea la idoli. Atunci, comandantul a poruncit să fie prinşi cei doi sfinţi şi să fie supuşi la chinuri groaznice. Unul dintre judecători, ­Vigilanţiu, văzând tăria credinţei acelora, a crezut şi el în Hristos. Sfinţii Epictet şi Astion ră­mânând tari în credinţa lor, dregătorul a poruncit să li se taie capul.