Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfântul Mucenic Iachint; Sfântul Ierarh Anatolie, Patriarhul Constantinopolului
Sfântul Mucenic Iachint (†108) era din Cezareea Capadociei şi a trăit în vremea împăratului Traian (98-117). Pe când avea vârsta de 20 de ani, slujea la paza camerelor împărăteşti, adică era cubicular. În taină, era creştin şi Îl preamărea pe Dumnezeu, păzind poruncile Sale. Împăratul Traian era păgân şi prigonitor al creştinilor. Pe când era o sărbătoare a păgânilor, Sfântul Iachint a fost pârât de un ostaş că este creştin şi că se roagă unui anume Iisus, pe care-L numeşte Dumnezeul Său. Atunci, împăratul, mâniindu-se cumplit, a poruncit ca Sfântul Iachint să fie adus înaintea lui. Silit fiind să mănânce din cărnurile jertfite idolilor, tânărul creştin a refuzat, mărturisind cu mult curaj pe Hristos-Domnul. Pentru aceasta a fost cumplit bătut pe tot trupul, apoi a fost întemniţat. În temniţă, Sfântului Iachint i se aducea să mănânce numai carne de jertfă şi nimic altceva, căci poruncise împăratul temnicerilor să nu-i dea lui pâine şi mâncare curată ca astfel să-l silească să mănânce din bucatele spurcate. Viteazul nevoitor al lui Hristos nu a voit să guste din ele şi după 40 de zile, slăbit fiind cu totul de foame, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Ierarh Anatolie, Patriarhul Constantinopolului. A fost hirotonit arhiepiscop al Constantinopolului în vremea lui Teodosie al II-lea (408-450). Ereticul Dioscor spera că ierarhul Anatolie îl va sprijini în erezia sa, dar nimic n-a reușit acela cu meșteșugirile sale, căci ierarhul l-a caterisit la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon din anul 451. Apoi, a trimis Sfântul Anatolie epistole episcopilor, îndemnându-i să-i anatemizeze pe începătorii eresurilor, adică pe Nestorie, Eutihie și Dioscor. El i-a urmat Sfântului Flavian și păstorind Biserica lui Hristos cu dreaptă credință timp de opt ani, s-a mutat în pace la Domnul, lăsându-l în locul său pe Sfântul Ghenadie.
