Sfântul Proroc Ieremia (sec. VII‑VI î. Hr.) „era evreu, de neam preoţesc, din Anatot, un orăşel din Iudeea, şi făcea parte din seminţia lui Veniamin”, după cum menţionează Sinaxarul Sinodal al Bisericii
† Sfântul Mucenic Ioan Valahul; Sfinţii Ierarhi Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului, şi Gherman, Patriarhul Constantinopolului (Dezlegare la peşte)
Sfântul Ioan Valahul s-a născut pe la anul 1644, pe vremea binecredinciosului domn Matei Basarab, şi era din Ţara Românească. A fost luat rob de turci în anul 1659, pe când avea numai 15 ani. Pe drumul către Istanbul, un oştean turc mai bogat l-a cumpărat cu gând spurcat, vrând să-l silească spre păcate. Dar Ioan s-a împotrivit şi, împingându-l, ostaşul a căzut şi a murit. Pentru aceasta a fost dat femeii turcului ucis, care dorea să se mărite cu el. Sfântul însă nu a voit acest lucru şi a fost ucis în ziua de 12 mai, la locul numit Parmak-Kapî. Tot azi pomenim pe Sfântul Ierarh Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului († 403). Era evreu şi s-a născut la Elefteropole, în Fenicia. A trecut la creştinism, învăţând limbile ebraică, egipteană, siriană, greacă şi latină pentru a înţelege mai bine Sfintele Scripturi. Dorind viaţă pustnicească s-a nevoit în Egipt, unde l-a întâlnit pe Sfântul Ilarion cel Mare. Fiind ales întâistătător al Ciprului, Sfântul Epifanie a scris multe cărţi într-o vreme tulburată de erezia lui Arie. Trăind 115 ani, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.



.jpg)


