Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfântul Mucenic Sava de la Buzău; Sfântul Ierarh Vasile Mărturisitorul, Episcop de Parion
Sfântul Sava († 372) s-a născut în anul 334, fiind fiul unor creştini evlavioşi din părţile Buzăului, în perioada când această parte a ţării era stăpânită de goţi. A fost povăţuit şi îndrumat în cele duhovniceşti de preoţii Sansalas şi Gutticas, sporindu-şi evlavia şi râvna pentru rugăciune, precum şi blândeţea, smerenia, iubirea de adevăr şi statornicia în credinţa ortodoxă. La vârsta maturităţii, el cânta psalmi în biserică şi ducea o viaţă pilduitoare. Apropierea de Dumnezeu l-a făcut pe Sfântul Sava să fie blând şi răbdător faţă de toţi, gata la ascultarea cea bună şi împodobit cu smerenie creştină şi cu celelalte virtuţi. Traiul său zilnic era simplu şi nu se îngrijea să strângă averi materiale. Când goţii păgâni au început prigonirea creştinilor, regele Atanaric a poruncit ca un idol să fie purtat într-un car prin sate şi să i se aducă jertfe, dar Sfântul Sava îi îndemna pe creştini să nu facă unele ca acestea. Înainte de Paştele anului 372, Sfântul Sava a vrut să meargă în alt sat pentru sfintele slujbe, dar un înger al Domnului i s-a arătat şi i-a spus să rămână, pregătindu-l pentru mucenicie. La puţină vreme, sfântul, mărturisind că este creştin, a fost prins de goţi şi chinuit de aceştia pentru credinţa sa în Hristos. Văzând păgânii că Sfântul Sava a îndurat cu bărbăţie toate suferinţele, la porunca lui Atanaric, l-au înecat în râul Museos, care astăzi se cheamă Buzău. În urma schimbului de scrisori dintre Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Bretanion, Episcopul Tomisului, cu îngăduinţa Bisericii din Goţia, guvernatorul Dobrogei, Iunius Soranus, a trimis bărbaţi vrednici să ridice moaştele Sfântului Sava şi să le ducă în Capadocia.
