Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfântul Proroc Ioil; Sfântul Mucenic Uar; Sfânta Cleopatra; Sfântul Cuvios Ioan de la Rila
Prorocul Ioil din Vechiul Testament era fiul lui Petuel din seminţia lui Ruben şi a trăit cu 800 de ani înainte de Întruparea lui Hristos, Mântuitorul nostru. Numele lui înseamnă „dragostea lui Dumnezeu” şi el a prorocit după întoarcerea evreilor din Babilon. Sfântul Proroc Ioil ne-a lăsat o carte, împărţită ulterior în patru capitole, în care proroceşte despre „Ziua Domnului”, adică despre ziua Judecăţii din urmă şi despre făgăduinţa mântuirii prin revărsarea Duhului Sfânt peste lume, înainte de ziua Judecăţii. „Dar după aceea, vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri visuri vor visa, iar tinerii voştri vedenii vor vedea. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi vărsa Duhul Meu. Şi vă voi arăta semne minunate în cer şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum; Soarele se va întuneca şi luna va fi roşie ca sângele, înainte de venirea zilei celei mari şi înfricoşătoare a Domnului. Şi oricine va chema numele Domnului se va izbăvi, căci în muntele Sionului şi în Ierusalim va fi mântuirea, precum a zis Domnul; şi între cei mântuiţi, numai cei ce cheamă pe Domnul” (Ioil 3, 1-5). Ca simbol al Judecăţii din urmă, Ioil descrie urgia unei năvăliri de lăcuste şi cheamă poporul să se întoarcă la Dumnezeu. Cât despre judecată, ea va avea loc la Ierusalim, în Valea lui Iosafat sau Valea Judecăţii. Tot în această zi pomenim pe Sfântul Uar, care a trăit în zilele împăratului Maximian Galeriu (293-311), născându-se în Egipt. El le purta de grijă creştinilor încarceraţi de prigonitori şi chiar a mers înaintea dregătorului în locul unui creştin care murise din cauza chinurilor. A murit şi el chiar în acea zi din cauza loviturilor primite de la prigonitori, iar în zilele următoare au fost ucişi şi ceilalţi creştini închişi. O femeie pe nume Cleopatra a avut grijă de mormintele sfinţilor, iar osemintele lui Uar le-a mutat în Palestina, nu departe de Tabor, unde a fost zidită mai târziu o biserică.
