Sfântul Sfinţit Mucenic Artemon a trăit pe vremea cumplitului împărat Diocleţian (284-305), prigonitorul creştinilor. Timp de 16 ani a fost citeţ în biserica din Laodiceea, iar de 30 de ani era preot la aceeaşi biserică, îndrumând pe credincioşi pe calea mântuirii, după poruncile lui Hristos, toată viaţa slujind Domnului şi semenilor. Deşi Artemon era împovărat de ani, n-a avut parte să-şi sfârşească viaţa în linişte, deoarece peste capul său albit de osteneli s-a abătut furtuna prigoanei. Din îndemnul lui Diocleţian, dregătorul Patrichie a fost trimis din Roma în părţile Laodiceei ca să îi prigonească pe creştini. Acesta, întorcându-se într-una din zile de la vânătoare cu mult vânat, a vrut să mulţumească zeilor săi păgâni, aducându-le jertfe. Deci, intrând el în capiştea zeiţei Artemida, a găsit idolii sfărâmaţi pe lespezile templului şi s-a umplut de mânie. Atunci, cineva i-a spus că Episcopul Sisinie şi bătrânul preot Artemon au dărâmat idolii, aşa că el a poruncit să fie adunaţi toţi creştinii, iar bisericile acestora să fie arse. Dregătorul Patrichie s-a îmbolnăvit imediat după această poruncă şi s-a întors acasă, trimiţând Episcopului Sisinie cuvânt să se roage pentru el. Episcopul i-a trimis răspuns că de va crede în Hristos, se va vindeca. Dregătorul i-a scris: „cred în Dumnezeul tău!” şi îndată s-a făcut sănătos. Însă, Patrichie nu şi-a ţinut cuvântul său şi tot prigonitor a rămas. Căci, mergând el în Cezareea Capadociei, unde rânduise un număr mare de popor pentru pedepsirea creştinilor, a poruncit să fie adus înaintea sa şi preotul Artemon. Astfel, fiind prins, Sfântul Artemon a fost silit să aducă jertfe zeilor, dar bătrânul preot a rămas puternic în credinţa sa în Hristos. Pentru aceasta a fost supus la cumplite chinuri. A doua zi, pe când se fierbea un cazan cu smoală, Sfântul Artemon a fost răpit de un înger din faţa dregătorului. Până la urmă, a fost prins şi mărturisind că este creştin i s-a tăiat capul, luând astfel cununa muceniciei.
