În timpul domniei lui Sapor al 2-lea (309-378), în Persia vieţuiau numeroşi creştini, având episcopi, preoţi şi diaconi. Învăţătorii credinţei păgâne, care se închinau la soare, împreună cu evreii, s-au unit împotriva creştinilor, pe care îi defăimau înaintea împăratului. Mai întâi, l-au vorbit de rău pe Sfântul Simeon, episcopul de Seleucia şi Ctesifon, despre care au zis că este vrăjmaş al împăratului Persiei şi prieten al împăratului din Constantinopol, pe care îl înştiinţează de toate câte se întâmplă în Persia. Mai apoi, au fost învinuiţi de trădare toţi creştinii din acel ţinut. Drept aceea, Sapor a pus dajdie mare şi grea asupra creştinilor şi a rânduit şi dregători neînduplecaţi, care să strângă în grabă aceste dajdii. Apoi, împăratul a început să ucidă preoţi şi slujitori ai Bisericii, să jefuiască şi chiar să dărâme bisericile creştinilor. Pe Sfântul Simeon l-a adus în faţa sa şi l-a întrebat de ce nu se închină soarelui. Atunci, fericitul a mărturisit că el se închină numai lui Dumnezeu cel Atotputernic. Deci, a fost trimis episcopul în temniţă, iar pe drum l-a zărit pe bătrânul Gotazat, care în tinereţe fusese creştin şi învăţător al împăratului. Acum însă, pentru slavă deşartă şi din frică să nu-şi piardă viaţa, se închina soarelui la fel ca perşii păgâni. Zărindu-l pe acesta, Sfântul Simeon s-a amărât în sufletul său şi şi-a întors faţa de la Gotazat. Dar acela s-a luminat la suflet şi a plâns cu amar, văzând jalea şi batjocura episcopului său. Astfel, îl ruga pe împărat să-l elibereze din lanţuri pe sfântul episcop, dar Sapor nu numai că nu a vrut lucrul acesta, ci a poruncit să îi taie capul. Iar în Vinerea Mare a anului 341, au fost scoşi din temniţă 1.150 de creştini, împreună cu Sfântul Simeon, episcopul lor. După multe chinuri şi batjocuri, cu toţii au primit cununa muceniciei prin tăierea capului cu sabia.
Sfântul Sfinţit Mucenic Lucian, preotul din Antiohia
Sfântul Mucenic Lucian era din oraşul Samosata, Siria şi s-a născut din părinţi dreptcredincioşi. Părinţii săi au murit pe când el era încă tânăr, motiv pentru care şi-a împărţit toată averea săracilor. Aşadar, eliberat fiind de grijile acestei lumi trecătoare, se nevoia în toate zilele, bineplăcând lui Dumnezeu, cercetând cu multă râvnă Sfintele Scripturi. Cu ajutorul vestitului dascăl Macarie din Edesa a sporit în cunoaşterea Cărţilor Sfinte, fiind rânduit astfel preot în Antiohia, unde a înfiinţat şcoli pentru tineri şi a pus în slujba Bisericii o nouă copiere a Sfintei Scripturi în limba greacă. Lucian preotul era foarte priceput la scrierea rapidă şi frumoasă a cărţilor, lucrare din care se hrănea pe sine, dar şi pe cei săraci. Lăsându-şi casa, a plecat la Nicomidia pentru a propovădui şi acolo dreapta credinţă. Ajungând în Nicomidia, a fost prins de ostaşii lui Maximian Galeriu, în timpul prigoanei împăratului Diocleţian (284-305). Şi fiind ţinut în temniţă, Sfântul Lucian a făcut dar Bisericii de acolo o carte scrisă de el, având trei coloane pe fiecare faţă, carte care cuprindea Vechiul şi Noul Testament, îndreptând greşelile ce se strecuraseră în Scriptură, atât din graba copiştilor, cât şi din răutatea ereticilor. Nu l-au omorât chinurile, ci şi-a dat duhul în temniţă după ce a strigat de trei ori: „Sunt creştin!” Trupul i-a fost aruncat în mare, dar un delfin l-a adus pe uscat pentru a fi înmormântat în cinste. După mulţi ani, Sfânta Elena, mama Sfântului Constantin cel Mare, a ridicat pe mormântul Sfântului Lucian o frumoasă biserică.