Aceşti Sfinţi Apostoli, din cei 70, au fost următori şi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, slujind la răspândirea adevăratei credinţe. Sfinţii Filimon, Arhip şi Apfia lucrau în cetatea Colose din Frigia, iar fericitul Onisim la Roma. Sfântul Arhip este cinstit de Sfântul Pavel cu numele de „împreună oştean cu noi”, precum scrie în Epistola către Filimon, capitolul al 2-lea. În aceeaşi epistolă, Filimon este zugrăvit ca un fiu duhovnicesc şi prieten adus la credinţă de însuşi Apostolul Neamurilor. Sfânta Apfia, soţia lui Filimon, este numită „sora Apfia” datorită vredniciilor ei (Filimon cap. 2). Sfântul Onisim din sclav ajunge Apostol al Domnului şi din răufăcător frate egal în vrednicie cu fostul său stăpân, Filimon.
Sfântul Sfinţit Mucenic Mochie preotul; Sfântul Ierarh Metodie şi Sfântul Cuvios Chiril, luminătorii slavilor
Sfântul Mochie a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi era din Roma. Fiind preot al bisericii din cetatea Amfipoli, se nevoia, învăţând şi propovăduind păgânilor Evanghelia lui Hristos. Dându-se poruncă tuturor să aducă jertfe zeului Dionisos, mulţi fugeau în ascunzători, de frica persecuţiilor. Sfântul Mochie s-a hotărât să înfrunte orice primejdie. În ziua hotărâtă pentru aducerea jertfelor, Mochie a mers în capiştea idolilor şi, ridicând glas, a răsturnat altarul lui Dionisos, cu tot ce era pe el. Dregătorul cetăţii, aflând că Mochie este preot creştin, a poruncit să fie chinuit. După ce i-au strujit tot corpul, l-au aruncat în mijlocul focului, dar el a rămas nevătămat. A stat după aceea multă vreme în temniţă până când un alt dregător, Maxim, l-a scos de acolo şi l-a îndemnat să se lepede de Hristos. Sfântul Mochie a rămas însă tare în credinţă şi pentru aceasta i s-a tăiat capul.