Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfântul Sfinţit Mucenic Patrichie, Episcopul Prusiei, şi cei împreună cu el
Sfântul Patrichie a trăit în secolul al 4-lea după Hristos şi a fost episcop în Prusa. Acest oraş avea izvoare de ape fierbinţi şi era situat pe malul dinspre Asia al Mării Negre, din ţinutul Bitiniei. Acolo, mulţime de bolnavi veneau să se vindece de bolile lor.
Pentru că ţinutul era foarte populat şi căutat de oameni, romanii, în timpul lui Iulian Apostatul (361-363), au aşezat o capişte şi o statuie a lui Esculap, în semn de mulţumire adusă zeului păgân, cinstit de ei ca mare vindecător de boli.
În acea vreme, însuşi dregătorul împărătesc al Bitiniei, Iuliu, s-a vindecat datorită acelor ape. El nu s-a mulţumit să aducă singur mulţumire lui Esculap, ci i-a silit pe toţi locuitorii să aducă cinstire acestui zeu păgân, inclusiv pe creştini.
Deci, Episcopul Patrichie, fiind adus şi poruncindu-i-se să aducă jertfe idolului, l-a mărturisit cu mult curaj pe Hristos, arătând dregătorului că nu Esculap l-a vindecat, ci Dumnezeul Cel viu al creştinilor, care a zidit acele ape spre binele oamenilor. Auzind acestea, tiranul i-a zis cu asprime lui Patrichie: „Dacă te-aş arunca în mijlocul acestor ape fierbinţi, pedepsind îndrăzneala ta de a-i defăima pe zei, crezi, oare, că Hristos al tău te va salva”? Atunci Patrichie i-a răspuns: „Hristos poate să-mi păzească viaţa în aceste ape, dar poate să mi-o şi ridice prin ele. Nici un fir de păr din capul oamenilor nu se clinteşte fără ştirea Lui”.
Dregătorul, spumegând de furie, a poruncit ca Patrichie să fie aruncat în clocotul apelor, dar episcopul a ieşit de acolo nevătămat. Drept aceea, a dat poruncă să li se taie capul atât lui Patrichie, cât şi celor trei preoţi aflaţi împreună cu el.
