Sfântul Cuvios Neofit s-a născut în veacul al XVI-lea. A devenit călugăr de tânăr la Mănăstirea Cozia. După câţiva ani, a mers în pustnicie. Şi-a săpat o chilie în partea de apus a muntelui numit
Sfântul Sfinţit Mucenic Vavila, Episcopul Antiohiei; Sfântul Proroc Moise; Sfântul Mucenic Petroniu
Sfântul Sfinţit Mucenic Vavila a fost, după Sfântul Ignatie, cel mai vestit din vechii arhipăstori ai Antiohiei celei mari. El a păstorit cu râvnă Biserica lui Hristos timp de 13 ani. Împăratul Filip, care era creştin, săvârşise o crimă şi, venind în Antiohia împreună cu împărăteasa lui, a fost oprit de Sfântul Vavila să intre în biserică. Pentru aceasta împăratul i-a mulţumit episcopului pentru prilejul dat de a-şi mărturisi credinţa public şi a rămas la uşa bisericii. Pe vremea lui Deciu, prigonitorul creştinilor, Sfântul Vavila a fost întemniţat împreunăcu alţi trei tineri al căror dascăl era şi nevrând ei să se lepede de credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, ostaşii le-au tăiat capetele în anul 252. Tot astăzi pomenim pe Sfântul Proroc Moise, care a trăit cu 1500 de ani înainte de Întruparea Domnului Hristos. El ne-a lăsat scrise primele cinci cărţi din Sfânta Scriptură.



.jpg)


