Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfântul şi Dreptul Iov, mult răbdătorul; Sf. Mc. Varvar
Sfântul Iov a fost din pământul Huş, din hotarele Idumeei şi Arabiei, fiu din fiii lui Esau, fiind al cincilea neam de la Avraam. Era om fără prihană, drept şi credincios, împlinind în toate zilele voia Domnului. Avea mulți copii, şapte fii şi trei fiice, dar şi multe slugi şi dobitoace. El era şi preotul casei sale şi aducea jertfe în fiecare zi, cerând mila lui Dumnezeu şi iertarea păcatelor. Era cel mai de seamă în poporul său, numele lui fiind cunoscut de toţi şi se bucura în pace de bunăstarea şi fericirea sa. Diavolul, care cunoştea dreptatea lui Iov, a cerut voie lui Dumnezeu ca Iov să fie pus la încercare. Şi îngăduind Dumnezeu aceasta, diavolul i-a luat lui toată averea sa şi pe toţi copiii lui. Însă Iov pe toate le-a primit, fără a-L huli pe Dumnezeu. „Gol am ieşit din pântecele maicii mele şi gol mă voi întoarce în pământ. Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat. Şi întru toate acestea, Iov nu a păcătuit şi nu a rostit nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu” (Iov 1, 21-22). Atunci diavolul mai tare l-a încercat, chinuindu-l cu lepră şi cu răni îngrozitoare, însă nici acum Iov nu a hulit numele Domnului, împotrivindu-se femeii lui care-l îndemna să se lepede de Domnul: „«Vorbeşti cum ar vorbi femeile nebune! Ce? Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe cele rele?» Şi în toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele sale” (Iov 2, 10). Pentru aceasta, Dumnezeu i-a întors Sfântului şi Dreptului Iov îndoit toate câte i se luaseră. Iar el a trăit după aceea încă 140 de ani, văzând pe fiii fiilor săi până la al patrulea neam şi s-a sfârşit la adânci bătrâneţi.
