Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfintele Muceniţe fecioare: Agapia, Irina şi Hionia
Aceste trei muceniţe, Agapia, Irina şi Hionia, erau surori şi au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305), în părţile Tesalonicului. Părinţii lor erau păgâni, închinători la idoli, dar ele îşi închinaseră viaţa lui Hristos, ca şi învăţătorul lor, Sfântul preot Zoil. Fiind prinse cele trei surori, au fost aduse înaintea lui Sisinie, care le îndemna prin multe ispitiri şi ameninţări să se închine idolilor neînsufleţiţi. Însă ele îl înfruntau cu îndrăzneală rămânând statornice în credinţa lor, zicând într-un singur glas că Îl preaslăvesc pe Domnul Hristos şi că sunt fericite să-şi dea viaţa pentru El. Înfuriat de cutezanţa împotrivirii lor, Sisinie a poruncit ca Agapia şi Hionia să fie arse de vii. Şi aşa, în cântece de laudă şi de mulţumire, cele două fecioare şi-au dat sufletele în mâinile Domnului Hristos, ca nişte muceniţe vrednice de El. Irina, cea mai tânără dintre ele, a fost ameninţată cu aceeaşi moarte, dar aceasta nu a descurajat-o, ci a mărturisit în continuare că este creştină. Apoi i s-a spus că dacă nu se va lepăda de Hristos, va fi dusă într-o casă de desfrânare. Sfânta Irina a răspuns că este gata să îndure toate pentru numele lui Dumnezeu, pentru că necurăţia care se face fără de voie nu se socoteşte păcat la Dumnezeu. Deci, a fost dusă de ostaşi spre casa de desfrânare, dar, ajungând pe un deal, din rânduială dumnezeiască, cu o zi înainte de Paşti, unul dintre soldaţi şi-a încordat arcul şi, săgetând-o, a omorât-o pe Sfânta Irina. Şi aşa şi-a dat sufletul ei curat în mâinile Mântuitorului Iisus Hristos, numărându-se astfel cu mucenicii.
