Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfintele Muceniţe Sofia şi fiicele sale: Pistis, Elpis şi Agapi
Aceste sfinte muceniţe erau din Italia şi au trăit pe vremea împărăţiei lui Adrian (117-138). Erau fiicele unei văduve sărace, Sofia. Fiicele sale purtau numele celor mai de seamă virtuţi evanghelice: Credinţa (Pistis), Nădejdea (Elpis) şi Dragostea (Agapi). Aşadar, mărturisind ele credinţa lor în Domnul Hristos şi prin rânduiala lor de viaţă creştină, creşteau în fiecare zi în rugăciune şi în fapte bune. Aflându-se că sunt creştine şi mărturisind ele cu mult curaj acest lucru, au fost chemate la scaunul împărătesc. Pe drum, mama lor le povăţuia să nu se lepede de Hristos, chiar dacă ar fi să-şi piardă viaţa. În faţa împăratului, cu mult curaj au înfruntat toate chinurile pentru Domnul. Aducând deci, pe Pistis, au bătut-o cu toiege, dar în loc de sânge a curs lapte. Apoi, au întins-o pe un grătar ars în foc şi rămânând nevătămată i-au tăiat capul. Sora ei, Elpis, mărturisind pe Hristos, a fost bătută cu vine de bou, a fost aruncată în foc şi spânzurată, iar mai apoi tot trupul i-a fost strujit cu unghii de fier. A fost cufundată în smoală topită şi văzând păgânii că nu moare, i-au tăiat capul cu sabia. La urmă au adus-o pe Agapi care mărturisind de asemenea pe Hristos a fost spânzurată cu capul în jos şi nevătămată rămânând, i-au tăiat şi ei capul. Şi aşa cele trei surori au primit cununa muceniciei. Mama lor, Sofia, plângând trei zile pe mormântul lor, şi-a dat şi ea sufletul în mâna Domnului.
