Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii 10 Mucenici din Creta; Sfântul Ierarh Pavel, Arhiepiscopul Neocezareei; Sfântul Cuvios Naum
Sfinţii mucenici din Creta au trăit pe vremea împăratului roman Deciu (251-253) şi erau din diferite localităţi. Cinci erau din cetatea Gortinei: Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie şi Evnichian, Zotic era din Cnossos, Agatopod era din Epinia Panormului, Vasilide din Hania, iar Evarest şi Pompie din Iraclion.
Toţi au fost predaţi dregătorului insulei, care le-a poruncit să jertfească idolilor. Pentru că sfinţii nu au vrut să facă una ca aceasta, au fost chinuiţi cumplit, iar în a douăzeci şi treia zi a lunii decembrie au pătimit moartea mucenicească prin tăierea capului. Trupurile lor au fost luate de apropiaţi şi înmormântate cu cinste. Astăzi pomenim şi pe Sfântul Pavel, Episcopul Neocezareei, care a trăit în secolul al IV-lea şi a pătimit pe vremea prigonitorului Liciniu. Sfântul Pavel a participat la Sinodul I Ecumenic, mărturisind despre mucenicii din timpul prigoanei, fapt care l-a făcut pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare să-i sărute mâinile schilodite de chinuitori.
