Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod; Sfinţii Cuvioşi Marcel şi Tadeu
Irod, văzând că a fost înşelat de magi, care s-au întors în ţara lor pe altă cale, s-a mâniat şi, cercetând cu de-amănuntul vremea când s-a arătat steaua, a trimis ostaşi ca să omoare pe toţi pruncii din Betleem şi din împrejurimi, de la doi ani în jos. El se gândea că dacă îi va ucide pe toţi pruncii, negreşit Îl va ucide şi pe Împăratul Hristos, neştiind că Împărăţia Mântuitorului nu este din lumea aceasta. Însă pe Pruncul Iisus nu l-a prins, deoarece El se găsea împreună cu Maica Sa şi cu dreptul Iosif departe de locul măcelului, în Egipt. De aceea, astăzi facem prăznuirea celor 14.000 de prunci nevinovaţi ucişi din porunca lui Irod. Tot astăzi pomenim pe Sfântul Cuvios Marcel († 485), care era din cetatea Apamia, din Siria. Cu toate că avea nenumărate averi, nu s-a lăsat furat de ispitele lumii, ci a plecat la Efes, unde a intrat într-o mănăstire, ducând viaţă îmbunătăţită de nevoinţă. Aflând de Sfântul Alexandru, care întemeiase Mănăstirea Neadormiţilor, Cuviosul Marcel a mers şi a rămas acolo, iar după moartea stareţilor Alexandru şi Ioan, a fost rânduit stareţ al acestei mănăstiri. A luat parte la lucrările Sinodului al 4-lea Ecumenic, de la Calcedon, din anul 451. După ce a vieţuit în Mănăstirea Neadormiţilor, s-a mutat în pace la Domnul.
