Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis; Sfântul Mucenic Epimah
Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis sunt consemnaţi în Sfânta Scriptură lucrând împreună cu Sfântul Apostol Pavel la întemeierea Bisericii din Roma (Romani 16, 8-11). Din Tradiţia Bisericii aflăm că au făcut parte din cei 70 de ucenici ai Domnului, de care aminteşte Sfântul Luca în Evanghelia sa (Luca 10, 1-4). Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pentru osteneala lor, nu atât din timpul vieţii Domnului Iisus Hristos pe pământ, cât mai ales pentru dumnezeiasca lor luptă după mutarea la cele veşnice a Sfinţilor Apostoli. Aceşti sfinţi au dus mai departe lucrarea mântuirii şi Biserica lui Hristos, cu fapta, cu cuvântul, cu minunile şi cu sângele lor. Sfântul Stahie a fost aşezat episcop în Bizanţ de Sfântul Apostol Andrei. Împreună cu acesta a ridicat o biserică la Arghiropol, sfânt lăcaş de rugăciune în care se adunau creştinii, primind hrana cea duhovnicească. După 16 ani de arhipăstorire, a plecat în pace la Domnul. Sfinţii Amplie şi Urban au fost puşi episcopi tot de Sfântul Apostol Andrei: Amplie în Odisopole (Varna de astăzi), iar Urban în Macedonia. Amândoi au fost martirizaţi pentru curajul lor de a mărturisi credinţa în Hristos Domnul, primind astfel cununa mucenicilor. Sfântul Narcis a fost pus episcop la Atena, Sfântul Apelie la Heracleea, iar Sfântul Aristobul în Britania şi, mărturisind pe Hristos, şi-au luat fericitul sfârşit al nevoinţelor.
Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Mucenic Epimah. El era din Egipt, iar părinţii lui erau creştini. Urmând exemplul Sfântului Ioan Botezătorul, a vieţuit mulţi ani în pustie, în muntele Pilusiului. Neavând pe cineva din sfinţii părinţi povăţuitor la viaţa cea pustnicească, se povăţuia cu Duhul lui Dumnezeu şi dragostea cea către Dumnezeu îi era lui dascăl. Auzind că în Alexandria creştinii erau chinuiţi de păgâni, a plecat acolo dorind să pătimească şi el pentru Domnul Iisus Hristos. Plin de curaj, a răsturnat jertfele idolilor, iar pe idoli i-a trântit la pământ şi i-a sfărâmat. Pentru aceasta a fost cumplit chinuit, iar apoi i-au tăiat capul, şi astfel şi-a dat sfântul lui suflet în mâinile Domnului, pentru care a pătimit.
