Sfântul Ierarh Atanasie al III‑lea (Patelarie), Patriarhul Constantinopolului († 1654), s‑a născut în oraşul Rethimno, din insula Creta, primind la botez numele Alexie. După moartea tatălui său, se
Sfinţii Apostoli Carp şi Alfeu; Sfinţii Mucenici Averchie şi Elena (Sâmbăta morţilor - Moşii de vară)
Sfântul Apostol Carp era din Troada Asiei şi l-a găzduit pe Sfântul Apostol Pavel în casa lui, devenindu-i ajutor în propovăduirea Evangheliei. Prin el Sfântul Pavel a trimis Bisericilor unele dintre epistolele sale. Sfântul Carp este socotit între cei 70 de Apostoli care au fost chemaţi de Mântuitorul Hristos să răspândească pretutindeni cuvântul Său. Sfântul Apostol Carp l-a însoţit pe Sfântul Apostol Pavel într-una din călătoriile sale, iar acesta i-a lăsat spre păstrare un felon şi nişte cărţi, despre care Apostolul neamurilor aminteşte în Epistola sa către Timotei zicând: „Când vei veni, adu-mi felonul, pe care l-am lăsat în Troada, la Carp, precum şi cărţile, mai ales pergamentele” (2 Timotei 4, 13).
Tradiţia ne spune că Sfântul Carp a păstorit ca episcop în cetatea Veria din Tracia, iar acolo pe mulţi păgâni i-a adus la credinţa creştină. El s-a ostenit cu propovăduirea Evangheliei şi în insula Creta, unde a primit în casa lui pe Sfântul Dionisie Areopagitul, care spunea că Sfântul Carp nu începea Sfânta Liturghie până nu vedea un semn dumnezeiesc din cer. Neîndoielnic este fapul că a propovăduit credinţa cea nouă, a creştinilor, neînfricat şi fără odihnă. A fost ucis de iudei şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.



.jpg)


