Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfinţii Apostoli şi Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena; Sfântul Cuvios Pavel de la Xiropotamu
În zilele Sfinţilor Apostoli, după înălţarea Domnului la cer şi după primirea Duhului Sfânt, era nevoie să se orânduiască biserici şi slujitori destoinici, atât pentru rugăciune, cât şi pentru gospodărirea darurilor ce se adunau pentru săraci. Atunci, Sfinţii Apostoli şi-au ales câţiva bărbaţi credincioşi şi vrednici (şapte la număr), pe care i-au pus să slujească la mese. Ei au fost sfinţiţi diaconi de către Apostoli, prin punerea mâinilor, iar numele lor era: Ştefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae. În afară de prăznuirea Sfântului Ştefan, ce se face la 27 decembrie, în afară de Sfântul Filip, pomenit la 11 octombrie, şi în afară de Nicolae, care nu este scris în rândul sfinţilor, Biserica îi pomeneşte astăzi pe Sfinţii Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena. Sfântul Prohor a fost însoţitor al Sfântului Petru şi a fost rânduit episcop al Nicomidiei. L-a ajutat şi pe Sfântul Apostol Ioan şi a fost martirizat în Antiohia. Sfântul Nicanor a fost ucis în aceeaşi zi cu Sfântul Ştefan, ziua aceea fiind o zi de mare prigoană împotriva Bisericii în Ierusalim, încât toţi creştinii, afară de Apostoli, s-au risipit prin Iudeea şi Samaria. Sfântul Timon a fost episcop în Bostra, Arabia, şi a fost răstignit pe cruce, iar Sfântul Parmena a murit tot de moarte mucenicească, fiind îngropat de Apostoli.
