Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii Cuvioşi Alipie Stâlpnicul, Nicon şi Stelian Paflagonul
Sfântul Alipie Stâlpnicul (†640) a trăit în vremea împăratului Heraclie (610-641), fiind din cetatea Adrianopole a Paflagoniei. Din fragedă vârstă s-a arătat râvnitor pentru poruncile Evangheliei Domnului Iisus Hristos, astfel că a fost hirotonit diacon, slujind lui Dumnezeu cu credinţă şi evlavie. După o vreme, a simţit chemarea să vieţuiască în linişte şi, găsind un loc nu departe de Adrianopole, s-a suit pe un stâlp, asemenea Sfântului Simeon Stâlpnicul, dorind ca toate să le rabde, din dragoste pentru Domnul: frigul, ploile, căldura puternică, grindina şi multe altele. Astfel s-a nevoit Sfântul Alipie vreme de 53 de ani, pătimind pe stâlp ca şi când ar fi fost răstignit pe cruce. Şi veneau la el mulţi oameni, care ascultau cuvintele sale pline de mireasmă duhovnicească şi cu dorinţa de a se vindeca de diferite boli trupeşti şi sufleteşti. Căci încă din timpul vieţii sale se făcuse atât de plăcut lui Dumnezeu, încât tot trupul lui era luminat ca de o lumină cerească şi multe minuni făcea. La urmă, căpătând o rană la un picior, a zăcut 13 ani ca oarecând Iov, până şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile Domnului. Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Cuvios Nicon. El era din Armenia şi a trăit în vremea împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025). A intrat în monahism de tânăr, iar tatăl său îl căuta pe la toate locaşurile călugărilor. Însă Sfântul Nicon, ieşind din mănăstirea sa, a colindat tot Răsăritul, propovăduind tuturor şi zicând: „Pocăiţi-vă!”. Pentru aceasta, aşa i-a rămas numele. A mers în insula Creta, apoi în Peloponez şi Lacedemonia, unde a ridicat o biserică şi acolo aflându-se, s-a mutat în pace la Domnul.
