Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii Cuvioşi Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie şi Iacob Sihastrul
Sfântul Efrem Sirul era din Mesopotamia, născut la Nisibe, sirian de neam şi din părinţi creştini. A făcut şcoala la Nisibe, iar după ce perşii au ocupat cetatea, în anul 360, s-a mutat la Edesa, care era sub stăpânire romană. Acolo i s-a încredinţat noua şcoală siriacă. Tradiţia spune că, în calitate de diacon, ar fi participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea şi că a fost hirotonit preot de Sfântul Vasile cel Mare. Fericitul Efrem a fost un poet inspirat, un cuvântător înflăcărat, un aspru nevoitor şi un om de rugăciune iubitor de viaţă duhovnicească. Prin imnele şi poemele lui, el urmărea întărirea dreptei credinţe în cei care le auzeau, căci erau cântate sau citite în biserici. Pentru acestea el a fost supranumit „harfa Duhului Sfânt”. Părţi din scrierile Sfântului Efrem se mai păstrează şi astăzi în rugăciunile de la slujbe. Una dintre acestea este rugăciunea „Doamne şi Stăpânul vieţii mele”, rostită în timpul Postului Mare. Astfel, scriind multe cărţi şi pe mulţi învăţându-i, Sfântul Efrem s-a mutat către Domnul la adânci bătrâneţi.
