Sfântul Cuvios Gheorghe (sec. VII), părăsindu-şi toate averile sale, a plecat la Ierusalim ca să se închine la Sfântul Mormânt al Mântuitorului Iisus Hristos şi, câştigând harul cel dintru acesta, s-a dus şi a rămas la Mănăstirea Hozeva, unde s-a călugărit. Şi atât de nebiruit s-a arătat la toată osteneala şi viaţa aspră dedicată lui Hristos, încât se părea că este fără de trup. Deci, ajungând la treapta nepătimirii, şi-a aflat odihna ostenelilor, mutându-se în pace la Domnul. Tot astăzi pomenim pe Sfânta Cuvioasă Domnica (†474). Aceasta era din Cartagina şi, fiind încă păgână, a mers la Constantinopol împreună cu patru fecioare, unde s-a înfăţişat înaintea Arhiepiscopului Nectarie (381-397). Văzând dragostea ei pentru Hristos, Arhiepiscopul Nectarie a botezat-o în numele Preasfintei Treimi. Sfânta Domnica a luat asupra sa chipul călugăresc şi întru mari nevoinţe şi osteneli duhovniceşti se lupta, încât a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi al prorociei. La adânci bătrâneţi ajungând şi ştiind mai dinainte ziua mutării ei la viaţa veşnică, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Sfântul Elefterie (†126) a trăit pe vremea împăratului Adrian (117-138) şi era din Roma. Rămânând orfan de tată, a fost crescut de mama sa, Antia, care primise credinţa creştină de la Sfântul Apostol Pavel. Copil fiind, Elefterie a fost dus la Sfântul Anichit, Episcopul Romei (†167), de la care a învăţat tainele credinţei creştine, a învăţat să se roage şi să desluşească învăţăturile Sfintei Scripturi.
Sfinţii Mucenici Tirs şi Calinic au trăit în vremea împăratului Deciu (249-251) şi a dregătorului Cumvrichie, prigonitor al creştinilor din părţile Nicomidiei, Niceei şi Cezareei Bitiniei.
Sfântul Ierarh Dosoftei (†1693) s-a născut în anul 1624 la Suceava, în familia Barilă. Părinţii săi, care se numeau Leontie şi Misira, aveau rude în Transilvania şi în ţinutul Liovului. La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, deoarece se născuse în preajma zilei de 26 octombrie, când Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Sfântul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni, era de neam din Cipru şi a trăit pe vremea împăraţilor Constantin cel Mare (306-337) şi Constanţiu (337-361). Era un om smerit cu inima. A fost păstor de oi, apoi s-a însurat, iar după moartea soţiei sale a fost ales Episcop în Trimitunda, aproape de Salamina. Deoarece Dumnezeu i-a dat harul tămăduirilor, a fost numit făcător de minuni. Prin rugăciunile sale către Domnul a adus ploaie pe pământ în vreme de secetă şi a oprit ploaia care cădea peste măsură. Altă dată, a pus capăt foametei puse la cale de vânzătorii de grâu, dărâmându-le hambarele în care ţineau grâul. De asemenea, a prefăcut un şarpe în aur, iar după ce l-a scăpat pe un om sărac din lipsă, a prefăcut din nou aurul în şarpe cum fusese mai înainte.
Pe parcursul acestui an, am aniversat în Biserica Ortodoxă Română Centenarul Patriarhiei Române (1925-2025). „Întemeiată în contextul istoric al României Mari, Patriarhia Română a devenit simbolul
Două decenii. La atât este estimată în prezent durata unei generații. Dincolo de denumirile cele mai curioase pe care le regăsim la „genealogiile” moderne - generația X, milenialii, generația Z etc., trebuie
Simbolismul Logosului a avut un parcurs lung şi sinuos în istoria și filosofia religiilor. Există în acest sens mai multe interpretări prefigurative, scrierile sacre ale popoarelor antice oferind în acest sens
La diferență de 31 de ani, fiind născuți în același ținut, am surprins din unele mărturii și amintiri care încă nu s-au pierdut anumite aspecte ce completează biografia unui talentat poet care a plecat prea
În fiecare an, în ultima zi a lunii noiembrie, Biserica îl pomenește pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat de Domnul Hristos la misiunea de propovăduire a cuvintelor Sale veșnice. În mod deosebit,
În perioada Postului Nașterii Domnului suntem invitați să ne reconfigurăm viața interioară printr-un control mai atent al gândurilor, o disciplinare constantă a afectivității și o deschidere responsabilă fa
