Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfinţii Cuvioşi Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, şi Ştefan, făcătorul de minuni (Pomenirea morților)
Cuviosul Ilarion cel Nou a trăit pe vremea împăratului Leon Isaurul (717-741), prigonitorul sfintelor icoane. Cunoscând încă din copilărie credinţa creştină, fericitul Ilarion s-a călugărit de tânăr, urmând cu multă râvnă învăţăturile Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, supunându-şi cu înfrânarea patimile cele trupeşti. A vieţuit vreme de mulţi ani într-o chilie, unde se îndeletnicea cu rugăciunea, cu postul şi cu cercetarea Sfintelor Scripturi şi aşa s-a luminat cu darul nepătimirii. Mai târziu, a fost hirotonit preot şi s-a învrednicit a fi egumen la Mănăstirea Pelechitului, lângă Helespont, în Asia Mică. Dumnezeu l-a înzestrat cu darul facerii de minuni şi ca unul ce a suferit chinuri grele de la prigonitori, a primit şi cununa muceniciei. Împăratul Leon pornind prigoană împotriva celor care se închinau la sfintele icoane, urmăritorii au ajuns şi la Mănăstirea Pelechitului, în Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Aceştia au intrat în biserică şi au sfărâmat toate icoanele sfinte ce se găseau în ea, apoi au aruncat şi Sfintele Taine. Monahii ce erau acolo au fost prinşi, legaţi în lanţuri, bătuţi şi chinuiţi, iar mănăstirii i s-a dat foc. Deci, prinzându-l şi pe Sfântul Cuvios Ilarion, l-au bătut cumplit, apoi l-au dus în temniţă în Efes. După multe chinuri îndurate, Sfântul Ilarion şi-a dat sufletul curat în mâinile Domnului.
