Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii Cuvioşi Iosif Imnograful, Gheorghe din Maleon şi Zosima (Pomenirea morților)
Sfântul Cuvios Iosif s-a născut în Sicilia din părinţi dreptcredincioşi, Plotin şi Agata, fiind un copil blând şi având din fire multe însuşiri frumoase. Părinţii lui l-au crescut cu multă grijă, lucru care a fost de folos întregii Biserici, de vreme ce copilul acesta avea să fie alcătuitor de versuri şi de cântări, care a împodobit toată Biserica lui Dumnezeu. Căzând patria sa, Sicilia, în mâinile arabilor, fericitul Iosif a plecat împreună cu părinţii lui în Grecia şi s-a aşezat în Peloponez, apoi în Tesalonic. Tânărul Iosif, având nevoie de linişte, a intrat în Mănăstirea Latomos, făcându-se călugăr, ducând acolo o viaţă de mare asprime. Toată noaptea priveghea stând în picioare sau în genunchi, rugându-se şi înălţând Domnului cântări de laudă şi de preaslăvire, pe care el însuşi le alcătuia cu multă măiestrie, uimindu-i pe toţi cei care-l ascultau. A avut fericirea de a fi ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul, din îndemnul căruia Cuviosul Iosif a plecat la Roma pentru a vesti că la Bizanţ a început din nou lupta împotriva sfintelor icoane. Nu a ajuns la Roma, deoarece corabia cu care călătorea a căzut în mâinile arabilor, care l-au dus în insula Creta, unde l-au ţinut închis șase ani. După ce a fost eliberat, cuviosul s-a retras într-un schit unde a început a alcătui cântări, imnuri şi canoane bisericeşti. A fost surghiunit în Herson pentru că a avut curajul să mărturisească cinstirea sfintelor icoane.
