Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfinţii Cuvioşi Macarie cel Mare şi Macarie Alexandrinul; Sfântul Ierarh Marcu, Mitropolitul Efesului; Sfânta Muceniţă Eufrasia
Cuviosul Macarie cel Mare (†390) s-a născut către anul 300, în nordul Egiptului, şi murindu-i soţia şi părinţii, a împărţit averile sale săracilor şi s-a făcut ucenicul unui monah bătrân, care vieţuia în pustie. Dar venind cei din sat, l-au făcut preot fără voia lui, deşi era încă tânăr. Deci, făcându-se acest lucru, Macarie a început să ducă o viaţă mai aspră, căci venea la slujbă în sat, dar după aceea pleca să se nevoiască în pustie. Sfântul Macarie, petrecând mulţi ani în nevoinţe aspre, s-a dus la Sfântul Antonie pentru a-l cunoaşte şi i-a devenit ucenic apropiat. A fost povăţuit de marele Antonie, care i-a dăruit la moarte toiagul său, drept moştenire. Către vârsta de 40 de ani, Macarie a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, ajungând chiar să învieze pe unii oameni din morţi. La vârsta de 90 de ani s-a mutat în pace la Domnul. Celălalt Macarie (†395) era din Alexandria şi a vieţuit în pustie timp de 60 de ani, ajungând la înalte virtuţi şi făcând minuni mari. A trăit mai întâi în pustiul Tebaida, apoi în Egiptul de Jos, în post aspru şi rugăciune. Auzind Sfântul Antonie de viaţa sfântă a Cuviosului Macarie, i-a trimis cuvânt zicându-i: „Iată, Duhul Sfânt S-a odihnit întru tine şi de acum vei fi moştenitor lucrărilor mele”. Şi astfel, ajungând la adânci bătrâneţi, a adormit întru Domnul la vârsta de 95 de ani.
