Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii Cuvioşi Pavel Tebeul şi Ioan Colibaşul
Sfântul Cuvios Pavel era din Egipt, din Tebaida, şi a trăit pe vremea lui Deciu (249-251) şi Valerian (253-260). El învăţase carte elinească şi latinească, precum şi dreapta credinţă din Sfintele Scripturi. Pornindu-se prigoană împotriva creştinilor şi fiindcă bărbatul surorii sale voia să-l dea dregătorului spre chinuire, sfântul, care atunci avea 20 de ani, a fugit în munţi, unde s-a nevoit până la 113 ani. El a fost hrănit o vreme, precum odinioară Ilie, de un corb, care-i aducea în fiecare zi pâine. Marele Antonie l-a găsit pe Sfântul Pavel Tebeul adormit întru Domnul, în genunchi şi cu mâinile ridicate la cer în rugăciune. Acesta este cel dintâi pustnic cunoscut al creştinătăţii. Tot azi pomenim pe Sfântul Cuvios Ioan Colibaşul, care, ieşind din lume, s-a făcut monah în mănăstirea neadormiţilor din Constantinopol. De la o vreme, a fost chinuit cumplit de dorul pentru părinţi şi, primind binecuvântare să iasă din mănăstire, şi-a petrecut viaţa într-o colibă aproape de casa părintească. Înainte să moară s-a descoperit părinţilor săi, care l-au îngropat în coliba lui, iar peste mormânt au ridicat o biserică.
