Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sfinţii Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie şi cei împreună cu ei
Aceşti sfinţi erau din Corint şi au trăit pe vremea împăraţilor Deciu (249-251) şi Valerian (253-260) şi a lui Iason, stăpânitorul Greciei. În acele zile, fiind prigoniţi creştinii, aceştia părăseau cetăţile şi averile lor şi se ascundeau prin pustietăţi şi prin munţi, ca să-şi păzească fără prihană sfânta lor credinţă a iubirii, a dreptăţii şi a libertăţii, dată nouă de Dumnezeu Tatăl prin Domnul Iisus Hristos în Duhul Sfânt. Deci, Sfântul Codrat, rămânând orfan de mic, a fost crescut în locuri pustii, ca şi Sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului. Ajungând la vârsta tinereţii a mers în Corint pentru a învăţa meşteşugul doctoricesc. Acolo, s-a împrietenit cu cinci tineri creştini, care ardeau de dragostea pentru credinţa cea adevărată. La scurt timp, Sfântul Codrat şi prietenii săi au fost prinşi şi aruncaţi în temniţă, iar acolo propovăduiau pe Hristos cu multă râvnă, îndemnându-i pe toţi să nu renunţe la credinţa creştină. După câteva zile fiind scoşi la păgâneasca judecată de către Iason şi mărturisind ei cu tinerească putere pe Hristos-Domnul, au fost bătuţi, apoi li s-au strujit trupurile. Dar pentru că nu au murit, sfinţii Codrat, Ciprian şi Dionisie au fost aruncaţi în foc şi apoi târâţi prin cetate, pentru ca toţi cei care îi vedeau să se înspăimânte. După aceasta, tot din porunca lui Iason au fost daţi spre tăierea capului cu sabia, primind astfel cununa muceniciei din mâinile Domnului nostru Iisus Hristos.
